O eroină

De când se ştia ea era o natură veselă şi pozitivă. Prima tentativă de suicid a făcut-o într-o noapte, într-un mod cu totul şi cu totul profesionist.

Cuţitul de bucătărie dezinfectat (chestie de principiu!), ligheanul cu apă caldă pentru deschiderea mai amplă a venelor în timpul actului în sine, lavete lăsate la îndemână pentru ştergerea eventualului sânge care avea să depăşească marginile ligheanului. A! Evident: "prietenii curăţeniei", "mereu aproape". Bineînţeles. Avusese grijă ca prietena ei cea mai bună să ştie, dar să fie convinsă să nu sufle un cuvânt.

În bileţelul de adio nota: "Pentru moartea mea să nu fie nimeni învinuit. Doar eu sunt de vină, aşa încât orice autopsie ar fi inutilă. În caz că totuşi autopsia va avea loc, promit că n-o să mă zbat mult (ha-ha!). Adio! PS: motivul sinuciderii: refuzul lu' tata de a-mi da bani pentru mărirea buzelor, a sânilor, remodelare corporală, tratament cu ultrasunete şi thermoshock. N-am mai suportat atâta nedreptate în lume. Adică, de ce altele da, şi eu ba? Adio! PPS: A! Şi corpul meu să-l daţi la şoareci să-l mănânce. Aşa voi fi folosit şi eu la ceva pe lumea asta nedreaptă şi rea, în care.... în care".

Învingătoare ca întotdeauna. Prima tentativă a fost şi ultima: reuşită deplină. Salonul de remodelare corporală la care voia să se ducă şi-a pus chiar şi doliu la uşa de la intrare, să ştie toată lumea de ce sunt în stare fetele atunci când îşi pun ele ceva în cap. Ca urmare a evenimentului, salonul de remodelare a oferit un tratament gratuit unei fete. Era o chestie de publicitate, ce-i drept, dar o publicitate făcută din suflet. Probabil că optimista noastră îşi bagă acum unghiile-n gât de ciudă că a trebuit să-şi taie venele cu atâta profesionalism încât să nu mai poată fi resuscitată de nimeni. Probabil că, de acolo, din iad, se uită cu ochi mici la nesimţita aia care profită de pe urma actului ei firesc, de altfel, pentru orice fată mondenă care se respectă. Adică de ce, mă, toate să aibă buze mari, talie de viespe şi să fie împachetate cu aur, şi ea nu? Adică ce? Ea e mai proastă?

De fapt, dacă se mai gândeşte puţin, între două polonice cu smoală încinsă şi un râs isteric, batjocoritor al unui drac insistent, chiar îi pare bine. Las-o p-aia să fie ea frumoasă, să aibă ea buzele mari, să fie ea împachetată cu aur, că, uite!, dacă se gândeşte mai bine, nici împachetările cu smoală încinsă nu sunt de lepădat. Îhâm. Aşa, aşa, mai toarnă, băiete, uite, şi pe acolo, acolo n-ai turnat deloc. La urma urmelor, optimista noastră e o eroină. O eroină de tip nou.