x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O maimuță se plimbă liberă pe străzile din București

O maimuță se plimbă liberă pe străzile din București

11 Sep 2019   •   10:05
O maimuță se plimbă liberă pe străzile din București

O maimuţă a ajuns în curtea unei familii din sectorul 5 al Capitalei. O femeie se afla în curte cu copilul său, a observat cum maimuţa se urcă pe gard, scrie Antena 3.

În imagini se observă cum animalul coboară şi începe să se plimbe prin curte.

Femeia a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a sesiza prezenţa animalului exotic. O echipă de jandarmi s-a deplasat la faţa locului, dar aceştia nu aveau echipamentul necesar pentru a captura maimuţa.

Ulterior a venit şi o echipă de la Protecţia Animalelor, dar nici ei nu au reuşit să prindă animalul sălbatic. 

Tudor Ionescu, consilier general al Municipiului București - „Vorbim de o situație care mi-a fost adusă și mie la cunoștință. Trei astfel de maimuțe au scăpat din curtea unui cetățean al Sectorului 5. Două dintre ele au fost recuperate de proprietar, urmând ca cea de-a treia să fie prinsă. Deținerea de animale exotice e interzisă în România, nu putem deține astfel de animale pentru că ele nu trăiesc în Europa. Capturarea lor se face ținând cont de bunăstarea lor. Pentru o maimuță, o tranchilizare, ca în cazul unui câine, nu ar avea același efect. Trebuie o intervenție specializată. Dacă va fi capturată, după ce îi vor fi făcute analizele, ea poate ajunge la Grădina Zoologică București, care are capacitatea de a gestiona un astfel de animal”. 

Dan Lescai, medic veterinar - „Prezintă un pericol potențial pentru că sunt animale care dețin o forță fizică extraordinară și au și o inteligență avansată față de alte animale. Sunt animale care sunt capabile să se apere dacă se simt amenințate. Pot transmite și anumite boli. Ce e mai important e aspectul de sănătate fizică pe care îl presupune acest animal. E nevoie de o echipă specializată pentru capturare”. 

Potrivt ultimelor informații maimuța care umbă liberă prin București și care a fost filmată de o femeie în timp ce se plimba prin curtea ei, ar aparține lui Nuțu Cămătaru, anunță România TV pe surse. Nici cei de la ASPA, nici jandarmii chemați la fața locului nu au reușit să prindă maimuța până la această oră.

×
Subiecte în articol: maimuta bucuresti