Poliţia Locală Constanţa atenţionează cetăţenii amatori de chilipiruri că cei ce cumpără ţigări de la contrabandişti riscă să achiziţioneze, în realitate, deşeuri de hârtie, în urma unei acţiuni în Piaţa Tomis 3 fiind depistate aşa zise cartoane cu câte zece pachete de ţigarete, atent sigilate, ce nu conţineau tutun.
"O nouă metodă la ţigările de contrabandă: în loc de tutun, găseşti deşeuri din hârtie/carton. Urmare a controalelor organizate şi desfăşurate zilnic de către Direcţia Generală Poliţia Locală Constanţa pe linia de combatere a comerţului stradal neautorizat cu ţigări netimbrate s-a constatat o reducere a fenomenului, iar în prezent asistăm la o nouă metodă prin care cumpărătorilor li se oferă cartoane atent sigilate, care nu conţin pachete cu ţigări", a informat vineri, printr-un comunicat de presă, Poliţia Locală Constanţa.
Conform sursei menţionate, pe 7 martie, în timpul unei acţiuni în Piaţa Tomis 3, poliţiştii locali au găsit abandonate pe domeniul public trei cartoane sigilate, având inscripţia unei mărci de produse din tutun, iar la desfacerea acestora s-a constatat faptul că în loc de pachete cu ţigări se aflau resturi din materiale din hârtie folosite la ambalarea unor produse.
"Pe această cale, recomandăm cetăţenilor să se alăture demersurilor Direcţiei Generale Poliţia Locală Constanţa pentru eradicarea acestui fenomen şi să nu mai cumpere produse din tutun de la comercianţii ambulanţi, deşi preţul mic îi încântă. Astfel de fapte sunt de natură antisocială, încadrate ca şi infracţiuni de înşelăciune, conducând de cele mai multe ori la conflicte între persoanele ce comercializează ilicit produse din tutun şi cele care cumpără, tulburând ordinea şi liniştea publică", a menţionat Poliţia Locală.