O pisică care şi-a însoţit stăpâna prin deşert din Sudan în Libia şi apoi pe un vas de imigranţi până în Italia a fost plasată în carantină pe insula Lampedusa, după ce autorităţile i-au promis femeii că îi vor returna animalul de companie, a indicat cotidianul La Repubblica, citat de Reuters.
Pisica neagră cu alb, pe nume Lola, a fost salvată de o barcă de patrulă britanică - alături de stăpâna sa - după o călătorie de mai multe luni, în care a fost ţinută ascunsă într-o geantă de călătorie.
Imaginile difuzate pe site-ul La Repubblica o arată pe stăpâna Lolei disperată atunci când, după debarcare, pisica a fost reţinută de autorităţi din motive de sănătate.
Primarul din Lampedusa, Giusy Nicolini, şi medicul insulei Pietro Bartolo, au intervenit pentru a salva pisica, care, altfel, ar fi fost probabil aruncată în mare să se înece, a indicat acelaşi cotidian.
"Este prima dată când se întâmplă aşa ceva, prima dată când o pisică ajunge în Lampedusa de pe coasta libiană şi, prin lege, nu putea fi debarcată din motive de sănătate", a declarat Nicolini, citată de La Repubblica.
"Nu ştim dacă Lola are vreo boală care ar putea fi contagioasă, dar în cele din urmă, am salvat-o şi am găsit o soluţie", a completat ea.
Potrivit La Repubblica, Lola a fost predată unui activist local pentru drepturile animalelor care o va ţine în carantină până când va fi controlată de un veterinar şi vaccinată, iar stăpâna sa a fost transferată la un centru de primire a migranţilor.
Oficialii au declarat că Lola a fost singura sursă de bucurie pentru Sama în timpul călătoriei şi au promis să o aducă înapoi femeii odată ce va ieşi din carantină.