x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O româncă a dat lovitura la extragerea loto de Crăciun din Spania

O româncă a dat lovitura la extragerea loto de Crăciun din Spania

23 Dec 2015   •   12:12
O româncă a dat lovitura la extragerea loto de Crăciun din Spania

O româncă a câştigat 400.000 de euro la extragerea loto de Crăciun din Spania. Biletul l-a cumpărat împreună cu familia ei şi a costat-o 20 de euro, relatează digi24.ro.

Irina Dobraş locuieşte în Spania de 15 ani şi lucrează ca agricultor la Roquetas de Mar, un oraş din sudul peninsulei, a cărui populaţie este formată în proporţie de 10% din români. O zonă plină de norocoşi, dacă ar fi să ne luăm după faptul că, din fondul de câştiguri al Loteriei de Crăciun, în valoare de peste două miliarde de euro, cel puţin un sfert a ajuns la locuitori din Roquetas de Mar.

Extragerea loto a ţinut întreaga Spanie cu sufletul la gură. Unii în faţa televizoarelor, alţii chiar în sala unde s-a desfăşurat evenimentul.

Potrivit cotidianului spaniol El Mundo, aproximativ 75% din populaţia de 46 de milioane de locuitori a Spaniei joacă la loteria tradiţională de Crăciun, denumită popular 'El Gordo' (-Grasul-), cheltuind în total 0,3% din produsul intern brut al ţării.

×