x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Oana Țoiu: Președintele Nicușor Dan a „a primit cu bucurie” invitația lui Donald Trump

Oana Țoiu: Președintele Nicușor Dan a „a primit cu bucurie” invitația lui Donald Trump

de Redacția Jurnalul    |    21 Ian 2026   •   22:15
Oana Țoiu: Președintele Nicușor Dan a „a primit cu bucurie” invitația lui Donald Trump
Sursa foto: Oana Ţoiu a anunțat că Nicușor Dan se va întâlni cu Donald Trump

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, aflată la Forumul de la Davos a declarat că președintele Nicușor Dan a „a primit cu bucurie” invitația de a se alătura Coaliției pentru Pace inițiată de Donald Trump. Șefa diplomației române a precizat că pe tema participării la coaliție este nevoie de clarificări.

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a declarat miercuri seră, la Antena 3 că invitația președintelui Nicușor Dan de la președintele american Donald Trump a fost primită cu bucurie, însă a precizat că în privința coaliției sunt chestiuni distincte. Prima este cea legată de procesul de pace în Fâșia Gaza.

„Invitația pe care președintele Nicuşor Dan primit-o de la președintele Donald Trump de a se alătura boardului pentru pace, este o invitație care a fost primită cu bucurie. Sunt două componente în ceea ce privește pașii viitori. O parte ține de boardul pentru pace, pentru asigurarea pașilor viitori din procesul de pace în Fâșia Gaza, în conflictul dintre Israel și Palestina. Și aici România este una dintre țările implicate, inclusiv ca ajutor umanitar, și este una dintre puținele țări din lume care avem un istoric de relații diplomatice cu ambele țări. Și în această direcție vom continua să ne implicăm și împreună cu Statele Unite ale Americii, cu țările din Orientul Mijlociu și, desigur, cu Israel și Palestina”, a declarat ministrul de Externe.

Componenta juridică, însă, trebuie analizată în baza unor clarificări din partea SUA.

„Ceea ce a rămas sub analiză, nu doar la nivelul României, ci a mai multor state, în special state europene, este o componentă juridică mai extinsă, care în acest moment are nevoie de clarificări de la Statele Unite ale Americii”, a spus Oana Țoiu.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Oana Țoiu externe Nicușor Dan
Parteneri