x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ONU: aproape un milion de persoane vor muri de foame anul acesta dacă nu vor primi ajutoare

ONU: aproape un milion de persoane vor muri de foame anul acesta dacă nu vor primi ajutoare

21 Sep 2022   •   19:05
ONU: aproape un milion de persoane vor muri de foame anul acesta dacă nu vor primi ajutoare

Reprezentanții ONU anunță că aproape un milion de persoane vor muri de foame anul acesta dacă nu primesc ajutoare, potrivit Reuters.

Aproape un milion de persoane din Afganistan, Etiopia, Sudanul de Sud, Somalia și Yemen mor de foame sau vor muri de foame în acest an în absența ajutoarelor, în contextul în care criza alimentară mondială se agravează, au avertizat miercuri agențiile Națiunilor Unite.

Conflictele locale și fenomenele meteorologice extreme rămân principalele cauze ale foametei acute, agravate în acest an de instabilitatea economică legată de efectele pandemiei COVID-19 și de războiul dintre Rusia și Ucraina.

„Seceta severă din Cornul Africii a împins oamenii în pragul foametei. Insecuritatea alimentară acută crește rapid și se răspândește în întreaga lume. Fără un răspuns umanitar de amploare, situația se va înrăutăți probabil în următoarele luni", a declarat șeful Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO).

Deși prețurile globale ale produselor agricole de bază au coborât de la maximele record din ultimele luni, prețurile locale ale alimentelor din mai multe țări rămân ridicate și riscă să crească din nou dacă înțelegerea negociată de ONU pentru a stimula transporturile de cereale și îngrășăminte din Rusia și Ucraina va eșua.

Ucraina este al patrulea mare exportator de cereale din lume, în timp ce Rusia se află pe locul al treilea la cereale și pe primul loc la exporturile de îngrășăminte.

Potrivit raportului trimestrial al FAO privind "punctele fierbinți ale foametei", întocmit în colaborare cu Programul Alimentar Mondial al ONU (PAM), prețurile ridicate la alimente, combustibili și îngrășăminte au forțat economiile avansate să înăsprească politica monetară. Acest lucru a crescut costul creditelor pentru țările cu venituri mici, limitând importurile acestora și obligându-le să introducă măsuri de austeritate.

„Se așteaptă ca aceste tendințe să se accentueze în lunile următoare, sărăcia și insecuritatea alimentară acută urmând să crească și mai mult, precum și riscurile de tulburări civile determinate de creșterea nemulțumirilor socio-economice", se arată în raport.

(sursa: Mediafax)

×