x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Patriarhia Română: CEDO nu consideră o problemă caracterul obligatoriu al orei de religie

Patriarhia Română: CEDO nu consideră o problemă caracterul obligatoriu al orei de religie

22 Feb 2013   •   17:11
Patriarhia Română: CEDO nu consideră o problemă caracterul obligatoriu al orei de religie
Sursa foto: basilica.ro

Patriarhia Română spune că preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, a dezinformat publicul prin afirmaţiile sale recente potrivită cărora ora obligatorie de religie în şcoli ar încălca dreptul la libertatea conştiinţei.

"Patriarhia Română a luat act cu uimire de afirmațiile publice ale domnului Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care dezinformează prin omisiune în ceea ce privește înscrierea elevilor la ora de religie. Este surprinzător faptul că domnia sa, în calitate de președinte al unei instituții publice din România, nu cunoaște prevederile constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), referitoare la ora de religie în școlile publice", se arată într-un comunicat al patriarhiei.

"Înscrierea din oficiu a elevilor la ora de religie – adică de către stat – încalcă dreptul la libertatea conştiinţei, dreptul părinţilor sau al tutorelui legal de a asigura potrivit propriilor convingeri educaţia copilului. Nicio persoană din România nu este obligată să răspundă la o întrebare cu privire la apartenenţa sa la un cult", a afirmat, ieri, Csaba Asztalos, într-un interviu acordat HotNews.

Patriarhia spune, însă, că ora de religie este obligatorie în 25 de state ale Europei, iar legislaţia românească, precum şi cea europeană, favorizează obligativitatea orei de religie.

"Potrivit articolului 29, aliniatul (1) din Constituția României, „libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale”. De asemenea, conform articolului 32, aliniatul (7), „statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult. În școlile de stat, învățământul religios este organizat și garantat prin lege", se arată în comunicatul Patriarhiei.

"În argumentarea deciziei CEDO din 29 iunie 2007, în cazul „Folgero contra Norvegiei”, se precizează că statele au dreptul de a difuza prin învăţământ sau educaţie informaţii sau cunoştinţe având, direct sau indirect, caracter religios sau filosofic. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu autorizează părinţii să se opună la integrarea unui astfel de învăţământ sau educaţii în programa şcolară (paragraful 84)", se mai arată în comunicatul care citează şi hotărâri ale CEDO.

"CEDO nu consideră o problemă caracterul obligatoriu al orei de religie, constatând faptul că „în Europa, învăţământul religios este profund legat de învăţământul secular”. Dintre cele 46 de state membre ale Consiliului Europei (în anul 2007) doar în trei state religia nu este predată în şcolile publice (Franţa, Albania şi Macedonia); ora de religie este obligatorie în 25 de state, în restul fiind facultativă sau opţională (conform celor reţinute de CEDO în 9 octombrie 2007, cu ocazia judecării cauzei „Hasan şi Eylem Zengin contra Turciei”, paragraful 30)", se mai arată în comunicat.

"România, prin tradiţia şi istoria ei europeană, se numără printre statele care asigură libertatea învățământului religios, datorită contribuției educației religioase la formarea și educarea tinerei generații în spiritul valorilor autentice. În acest sens, cercetarea națională realizată în cadrul Institutului de Științe ale Educației, arată că pentru 85% dintre tinerii din România credința religioasă constituie o valoare fundamentală cu o importanță decisivă în viața proprie. (...) Deci, atât legislația română, cât și practica europeană sunt în favoarea menținerii orei de religie în școlile publice", se mai arată în comunicat. 

×