x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PAID: Numărul locuinţelor asigurate obligatoriu a crescut în august cu 2%

PAID: Numărul locuinţelor asigurate obligatoriu a crescut în august cu 2%

14 Oct 2018   •   19:00
PAID: Numărul locuinţelor asigurate obligatoriu a crescut în august cu 2%

Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut cu 2%, ajungând, la 31 august 2018, la 1.683.514, comparativ cu 1.650.397 de poliţe PAD active la 31 august 2017, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), societatea care emite acest tip de asigurări. 

Comparativ cu numărul de poliţe existente la 1 ianuarie 2018, la finalul lunii august se întregistrează o scădere de 0,6%. 

Potrivit PAID, la sfârşitul lunii august 75,7 % dintre poliţele active la nivel naţional erau încheiate în mediul urban şi 24,3% în mediul rural, iar, în funcţie de tipul de locuinţă, 93,7% din poliţele PAD vizează locuinţele de tip A (cele cu structura de rezistenţă din beton armat, metal sau lemn, cu pereţii exteriori din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic) şi 6,3% locuinţele de tip B (cele cu pereţii exterior din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic). 

Pe regiuni, cele mai multe poliţe active sunt în Transilvania (21% din total), Bucureşti (19%) şi Muntenia (18%), iar cele mai puţine - în Maramureş (3% din totalul poliţelor) şi Bucovina (3%). 

PAID emite asigurările obligatorii pentru locuinţe din iulie 2010. Obiectivul principal al PAID este cuprinderea în asigurare pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală - cutremure, inundaţii şi alunecări de teren - a tuturor locuinţelor din România. 

Poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor (PAD) costă 20 euro în cazul locuinţelor tip A (suma maximă asigurată 20.000 euro) şi 10 euro în cazul locuinţelor tip B (suma asigurată fiind de 10.000 euro). AGERPRES

×