x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Panică în aer! Un avion al TAROM a fost întors de urgenţă din drum

Panică în aer! Un avion al TAROM a fost întors de urgenţă din drum

28 Ian 2019   •   15:49
Panică în aer! Un avion al TAROM a fost întors de urgenţă din drum

Un avion al TAROM, care avea destinația Grecia a fost întors din drum din cauza problemelor tehnice. La plecare, aeronava părea în regulă, dar pe drum au intervenit problemele. La 20 de minute de la decolare, în cabina piloților a început să se resimtă miros de fum, iar aceștia au decis revenirea de urgență în România.sursa: telegrafoline

×
Subiecte în articol: avion tarom probleme decolare