x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Parabola biblica, ghid anticoruptie

Parabola biblica, ghid anticoruptie

14 Mar 2005   •   00:00

Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, Florentin Crihalmeanu, considera ca Postul Pastilor ar trebui sa constituie un factor important pentru diminuarea coruptiei din Romania.



"Coruptia arata o carenta a principiilor de viata. Postul Pastilor re-prezinta o buna premisa pentru indreptare morala, iar credinciosul ar trebui sa priveasca mai mult spre el, nu la altii", a spus PS Crihalmeanu ieri. Crihalmeanu a afirmat ca fenomenul coruptiei a capatat amploare si in alte tari ale Europei, carora nu este cazul sa le facem concurenta. "Guvernantii care nu se gandesc suficient la situatia economica a celor pe care ii conduc risca sa-i supuna pericolului de a deveni necinstiti", a spus episcopul, care a subliniat ca persoanele care se stiu corupte trebuie sa ia ca exemplu parabola fiului risipitor, sa-si constientizeze pacatul si sa se intoarca la "casa Tatalui", cu parere de rau. (Elena Stanciu)

×
Subiecte în articol: observator