Iubitorii sporturilor de au profitat de vremea bună şi au luat cu asalt pârtiile. Stratul de zăpadă a ajuns să depăştească jumătate de metru şi se anunţă o bună şi lungă perioadă de schiat.
Valorile termice se vor situa în general în limite apropiate de normalul perioadei, mai ales la deal şi la munte, unde acestea vor mai creşte uşor faţă de intervalul precedent. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în estul şi sud-estul ţării, însă doar pe arii restrânse în Dobrogea şi estul Munteniei şi izolat în Moldova, în cursul zilei, vor mai fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief se va semnala ceaţă, local în jumătatea de vest şi pe spaţii mai restrânse în rest, izolat persistentă pe tot parcursul intervalului în Transilvania şi asociată cu chiciură şi fulguieli trecătoare. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.
Vezi imagini live de pe pârtii pe webcam jurnalul.ro.