x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Patriarhul Daniel, în Pastorala de Crăciun: Taina Întrupării Fiului veşnic al lui Dumnezeu este temelia credinţei creştine

Patriarhul Daniel, în Pastorala de Crăciun: Taina Întrupării Fiului veşnic al lui Dumnezeu este temelia credinţei creştine

25 Dec 2014   •   10:06
Patriarhul Daniel, în Pastorala de Crăciun: Taina Întrupării Fiului veşnic al lui Dumnezeu este temelia credinţei creştine

Taina Întrupării Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om din iubire nesfârşită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine, afirmă patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala de Crăciun.

"Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este, aşadar, mai întâi de toate, sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni. Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om, pentru a dărui oamenilor, păcătoşi şi muritori, iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. Pe cât a coborât El la noi, pe atât ne-a deschis nouă drum ca să ne înălţăm spre El", spune întâistătătorul BOR, care consideră că "prin însuşi felul Său de-a vorbi, de-a trăi şi făptui, Iisus Hristos ne arată că El este în mod deplin Omul pentru oameni, fiindcă este în mod deplin Omul pentru Dumnezeu, sau mai precis El este Dumnezeu-Omul, măsura supremă a umanului sfinţit şi înveşnicit, capabil de iubire infinită şi viaţă eternă".

"Hristos-Domnul S-a făcut purtător de trup pământesc, ca pe noi, oamenii, să ne facă purtători de Duh Sfânt ceresc. El S-a făcut Om, ca pe noi, oamenii, să ne îndumnezeiască prin har. Fiul preaslăvit al lui Dumnezeu S-a făcut Fiul smerit al Omului, ca pe noi, oamenii, să ne înalţe la demnitatea şi slava de fii duhovniceşti ai lui Dumnezeu, după cum spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, prin cuvintele: 'Şi celor câţi L-au primit, care cred în Numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut' (Ioan 1, 12-13). Hristos a coborât din ceruri, S-a zămislit din pântecele unei femei fecioare şi S-a născut într-o peşteră, în interiorul pământului, ca pe noi oamenii să ne înalţe prin har în interiorul Împărăţiei cerurilor, în intimitatea iubirii Preasfintei Treimi", spune înaltul ierarh ortodox.

Patriarhul Daniel afirmă că "Taina coborârii Fiului lui Dumnezeu în lume şi a apropierii Lui maxime de noi, oamenii, ne cheamă să ne ridicăm şi să ne apropiem şi noi de El, să-L întâmpinăm în viaţa noastră, prin dreaptă credinţă, prin rugăciune, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine şi prin fapte bune".

"Hristos-Domnul, plecând Cerurile şi pogorându-Se întru smerenie, vine şi astăzi la noi în multe forme, ca un călător sau pelerin necunoscut, prin chipurile smerite ale oamenilor săraci, ale copiilor orfani şi ale bătrânilor abandonaţi, ale bolnavilor suferinzi şi singuri, ale oamenilor îndoliaţi şi întristaţi, ale oamenilor flămânzi şi fără de adăpost (cf. Matei 25, 31-46)", spune patriarhul, care îndeamnă ca "în viaţa noastră de fiecare zi, dar mai ales în aceste zile de sărbătoare, să oferim celor din jurul nostru daruri şi semne ale bucuriei".

"Să aducem bucurie în casele şi în sufletele în care se află tristeţe şi singurătate, boală şi sărăcie, suferinţă şi înstrăinare. Să răspundem iubirii nemărginite a lui Hristos, Cel Care a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru mântuirea oamenilor, cu fapte ale iubirii noastre frăţeşti, ştiind că adevărata credinţă este credinţa 'lucrătoare prin iubire' (Galateni 5, 6)", spune preafericitul părinte.

Patriarhul reaminteşte că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2015 drept Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.

"Din perspectiva lumii secularizate de astăzi, în care primează agonisirea de bunuri materiale trecătoare şi individualismul egoist în detrimentul cultivării virtuţilor creştine, ca iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, sfinţenia şi smerenia, se simte tot mai mult nevoia unei lucrări pastoral-misionare comune, pentru a intensifica păstrarea identităţii creştine prin cunoaşterea vieţii sfinţilor ca modele duhovniceşti, pentru a spori în credinţă şi fapte bune spre asemănarea omului cu Dumnezeu Cel milostiv şi sfânt", afirmă întâistătătorul BOR.


În finalul Pastoralei, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române transmite tuturor urările tradiţionale "Sărbători fericite!" şi "La mulţi ani!".

×