Confruntati cu protestele din strada, unii reprezentanti ai partidului de guvernamant cred ca jignirile tin loc si de dialog, si de solutii. Dupa Sever Voinescu, Iulian Urban si Teodor Baconschi, a venit randul unui alt 'portocaliu' sa-i jigneasca pe protestatari: Mirel Axinte, un fost vanzator de usi de garaj care, in calitate de blogger (Bleen), a realizat, in campania electorala din 2009, live, un interviu cu Traian Basescu, fost consilier al lui Sebastian Lazaroiu la Ministerul Muncii.
O data cu instalarea lui Sebastian Lazaroiu ca ministru al Muncii, el a fost recompensat pentru serviciile aduse cauzei, fiind numit consilier politic personal al demnitarului. Dupa ce ultima data s-a remarcat injurand un sinucigas, fostul consilier al lui Lazaroiu are acum un mesaj 'pentru boii' din 'poporul de pe Facebook, cu Arafat in frunte'.
'Noul sistem de sanatate, ala pe care poporul de pe Facebook, cu Arafat in frunte, l-a invins astazi, pe intelesul boilor (se stiu ei): iti alegi un asigurator privat (...), dupa care te duci unde vrei tu, la orice clinica sau spital (...) si asiguratorul iti deconteaza serviciile medicale integral sau partial (daca are semnat acord cu respectivul furnizor de servicii). Astfel, o parte din servicii iti erau platite din banii pe care oricum acum ii platesti la stat, aiurea si obligatoriu. (...) Deci, toti boii de pe Facebook, ati inteles, dobitocilor, impotriva a ce ati dat like?', scrie Axinte pe site.
'In sistemul de acum, cel pentru care rasuflati usurati ca n-a fost ucis de chiorul de la Cotroceni, de agaricii din Comisia prezidentiala si de privatii rai care vrea profit si crima (si de la care majoritatea dintre voi, dobitocilor, va luati salariile), toti banii din contributiile pe care le platiti lunar raman la stat (...)', scrie consilierul pe site-ul de dezbateri al PDL, Madame Bloggary. 'fitiu, e vinovat Basescu fiindca nu stiti sau va e lene sa cititi, ca de inteles nu poate fi vorba', conchide fostul consilier al lui Sebastian Lazaroiu.
Baconschi si 'mahalaua violenta'
Nici ministrul de Externe, Teodor Baconschi, prin ale carui vine ar trebui sa curga macar diplomatie nu s-a dat in laturi pentru a sustine cauza Puterii. El minimalizeaza protestele din tara, decredibilizandu-le la pachet cu Opozitia. 'A inceput inclestarea pe viata si pe moarte intre fortele trecutului si proiectul unei noi Romanii. Opozitia si-a activat in sfarsit intreg arsenalul mostenit de la Ana Pauker, Teo, Luca si Dej: derbedei inarmati, dezinformare, propaganda urii. Ne acuza ca vom fura alegerile doar pentru ca vrem ca romanii sa voteze, in diaspora si acasa.
Ce vor ei, in schimb, e ca o populatie imbecilizata de televiziuni, infricosata de scenarii apocaliptice mereu dezmintite de realitate si, mai nou, de batausii scosi pe strazi, sa aleaga in locul reformei Statului retorica urii si neputintei ridicata la nivel de program politic', scrie Baconschi, pentru a incheia pe un ton de mama Omida: 'optiunea e simpla: reforma, responsabilitate, siguranta sau regres, populism, domnia batei. Alegerea o va face insa Romania vrednica, Romania care munceste, Romania insetata de viitor, nu mahalaua violenta si inepta incolonata, ca minerii odinioara, in spatele mostenitorilor Securitatii'.
Urban: 'Mentalitate de viermi'
Purtatorului de cuvant al PDL i s-a alaturat senatorul PDL Iulian Urban, care a criticat dur protestele din strada intr-o postare pe blogul personal intitulata 'Mentalitate de viermi care nu vor absolut nimic, dar se plang de tot ce ii inconjoara'. 'Bravo Basescu. (…) Nu vi se pare dubios ca desi medicii se plang ca vor sa plece din tara pentru ca nu au conditii decente de lucru, dar fac miting ca nu vor schimbarea sistemului actual prin noua lege?
Nu vi se pare de-a dreptul idiotesc faptul ca romanii se plang de 22 de ani ca mor cu zile in spitale, de mafia din sistemul medical care le-a scumpit medicamentele, ca sunt victimele malpraxisului, dar fac miting ca nu vor schimbarea sistemului actual prin noua lege?
Nu cumva suntem niste viermi care isi merita soarta, si asta pentru ca majoritatea dintre noi ne lasam indusi in eroare de dejectiile din haznalele Antenelor via USL?', scria Urban.
Voinescu-Cotoi si niste 'nevrotici'
Seria jignirilor a fost deschisa acum trei zile de purtatorul de cuvant al PDL, Sever Voinescu-Cotoi, intr-o declaratia de presa la sediul partidului. El a dat de inteles ca protestarii sunt niste 'nevrotici' care habar n-au de ceea ce se intampla in sistemul sanitar romanesc si, ca sa nu ramana ignoranti, i-a trimis la film. 'Politicienii pot vindeca sau pot agrava nevrozele unei societati, mai ales cand e vorba de nevroze provocate chiar de ei. PDL raspunde pozitiv oricarei propuneri serioase de dialog, in sensul insanatosirii natiunii noastre. In fond, fiecare dintre noi a fost, este sau va fi pacient. In incheiere, imi permit sa va invit sa vedeti sau sa revedeti filmul lui Cristi Puiu «Moartea domnului Lazarescu»', a spus Sever Voinescu.