Preşedintele nou înfiinţate Federaţii a Militarilor din România, generalul de brigadă (r) Nicolae Gropan, se declară umilit, în numele colegilor pe care îi reprezintă, de faptul că primul-ministru al României, Emil Boc şi ministrul Muncii, Mihai Şeitan au făcut aprecieri conform cărora militarii sunt beneficiarii unor salarii de lux şi ai unor pensii nesimţite.
Totodată, Nicolae Gropan consideră că Legea pensiilor este "anticonstituţională, antiromânească, antieuropeană şi antieuro-atlantică". Preşedintele Federaţiei Militarilor din România a ţinut să atragă atenţia demnitarilor statului că sistemul pensiilor militare în NATO şi UE este reglementat prin legi speciale sau capitole distincte şi că proiectul guvernamental încalcă o serie de decizii ale Curţii Constituţionale, dar şi directive europene.
În consecinţă, Federaţia Militarilor din România va sesiza Avocatul Poporului şi va ataca în justiţie, după publicare, actul normativ. Federaţia Militarilor din România, înfiinţată luna aceasta, reuneşte 11 asociaţii şi fundaţii din domeniul securităţii naţionale şi reprezintă peste 10.000 de foste cadre militare.