x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Percheziții în Capitală și în Ilfov într-un dosar de proxenetism

Percheziții în Capitală și în Ilfov într-un dosar de proxenetism

de Redacția Jurnalul    |    12 Sep 2023   •   11:25
Percheziții în Capitală și în Ilfov într-un dosar de proxenetism

Polițiștii din Capitală fac marți cinci percheziții domiciliare și pun în aplicare două mandate de aducere, în municipiul București și județul Ilfov, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

Potrivit Poliției Capitalei, în perioada 31 martie 2021 – 31 august 2023, doi bărbați, în vârstă de 31, respectiv 56 de ani, ar fi înlesnit practicarea prostituției a două femei, această activitate desfășurându-se la diferite adrese din Capitală, dar și din localități învecinate.

Din cercetări, s-a stabilit că bănuiții le-ar fi asigurat protecție femeilor, constând în aceea că ar fi supravegheat și coordonat activitatea de prostituție, oferindu-le sfaturi și indicații privind alegerea clienților și relaționarea cu aceștia, în scopul obținerii unor sume de bani cât mai mari.

De asemenea, bănuiții ar fi beneficiat, în această perioadă, de aproximativ 53.000 de euro, bani rezultați din activitatea de prostituție.

În urma efectuării perchezițiilor, bărbații au fost depistați, urmând a fi duși la audieri, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de proxenetism.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: perchezitii proxenetism