x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 200.000 de doze de vaccin Johnson&Johnson sosesc în România

Peste 200.000 de doze de vaccin Johnson&Johnson sosesc în România

05 Oct 2021   •   19:00
Peste 200.000 de doze de vaccin Johnson&Johnson sosesc în România
Sursa foto: Hepta

CNCAV a anunțat că 213.600 de doze de vaccin de la compania farmaceutică Johnson&Johnson sosesc, miercuri, în țară.

Vaccinurile vor ajunge la Compania Națională „Unifarm” SA. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră.

Acestea vor fi, în perioada următoare, distribuite în centrele regionale existente la nivel național.

Până în prezent, 1.585.300 de doze Janssen au fost recepționate, iar 826.709 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

Mediafax

×
Subiecte în articol: vaccin COVID johnson