x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 60 de gospodării din 11 localităţi buzoiene, inundate în urma ploilor

Peste 60 de gospodării din 11 localităţi buzoiene, inundate în urma ploilor

de Mediafax    |    25 Mai 2012   •   08:45

Unsprezece localitati din judetul Buzau, intre care orasele Buzau si Ramnicu Sarat, au fost afectate de inundatii in urma ploilor cazute in ultimele 24 de ore, fiind inundate subsolurile unor blocuri si peste 60 de gospodarii.

Potrivit sefului Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Buzau, colonel Danut Nicolae, in urma ploilor din ultimele 24 de ore s-au produs inundatii in comunele Parscov, Maracineni, Tintesti, Viperesti, Sageata, Vadu Pasii, Puiesti si Valea Ramnicului. In aceste comune a fost avariat un podet tubular peste paraul Saratel, astfel ca in satele Curcanesti si Tocileni din comuna Parscov se poater ajunge doar pe jos. De asemenea, apa a inundat mai multe gospodarii si locuinte.

In comuna Viperesti, a fost afectata o portiune din DN10, iar vineri dimineata circulatia se desfasoara cu dificultate pe acest tronson. In comuna Sageata, sase gospodarii au fost inundate, iar un drum judetean a fost avariat, in timp ce in muncipiul Buzau a fost inundat subsolul Centrului de Plasament nr. 1, patru incaperi unde erau depozitate alimente, materiale sanitare si haine fiind acoperite de ape.

De asemenea, au fost inundate subsolul noii maternitati din Buzau, nefunctionala inca, o librarie la subsolul careia erau depozitate sute de volume, un complex hotelier, 23 de gospodarii si subsolul unui bloc de locuinte.

La Ramnicu Sarat, au fost inundate 26 de gospodarii de pe 15 strazi, precum si subsolurile a doua blocuri.

Totodata, in comuna Viperesti zeci de case risca sa se prabuseasca in urma ploilor abundente inregistrate in ultimele ore.

Viceprimarul localitatii Viperesti, Vlad Aurica, a declarat, vineri, ca exista riscul ca 40-50 de locuinte construite din chirpici, dintr-un catun locuit de romi, sa se prabuseasca in orice moment. In cateva case au intrat apa si namolul, iar cinci familii cu numerosi copii trebuie evacuate. Autoritatile au vrut sa ii duca pe oameni in Caminul cultural, insa acestia au refuzat, spunand ca nu vor sa-si lase agoniseala de-o viata.

Viceprimarul comunei Viperesti a mai spus ca a anuntat deja Prefectura si a solicitat module de locuit pentru ca in afara Caminului cultural Primaria nu dispune de alte spatii pentru oamenii care trebuie evacuati, administratia locala neavand nici bani pentru a le cumpara acestora mancare si apa.

In comuna Viperesti, in urma ploilor peste 40 de fantani au fost colmatate, pompierii incercand la ora transmiterii acestei stiri sa scoata cu motopompele malul din puturi.

Tot in comuna buzoiana Viperesti, doua sate, Rusavat si Muscel, sunt izolate vineri dimineata dupa ce drumul care le lega de centrul localitatii a fost distrus. Potrivit viceprimarului Vlad Aurica, aproximativ 1.000 de oameni din cele doua sate sunt izolati, la acestia putandu-se ajunge doar pe jos.

×