Polițiștii au pus în aplicat joi dimineața trei mandate de percheziție domiciliară, în București și județul Călărași, într-un dosar penal privind operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept.
Din datele și probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că mai multe persoane ar vinde în mediul online cantități însemnate de articole pirotehnice.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 350 de kg de articole din categoriile celor interzise la deținere și comercializare de către persoane neautorizate.
Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept.
(sursa: Mediafax)