Piaţa de media din România a scăzut anul trecut cu 2,7%
Piaţa de media din România a scăzut anul trecut cu 2,7%, până la 467 milioane de euro, iar în 2021 este aşteptată o revenire de 4%, până la 485 milioane de euro, susţinută în mod special de investiţiile media în digital şi TV, arată datele actualizate ale raportului Media Fact Book.
Pandemia şi-a pus puternic amprenta pe bugetele media, mai ales în lunile aprile şi mai, când multe dintre branduri şi-au limitat comunicarea, pe fondul incertitudinilor provocate de contextul social şi sanitar, arată raportul realizat de agenţia Initiative, scrie Mediafax
În continuare, cele mai mari investiţii media au venit din partea industriei farmaceutice, însă creşterea cea mai mare în 2020 a fost înregistrată de e-commerce (+88%), care se apropie de retail şi telecom, două categorii cu o lungă tradiţie în comunicare.
„Anul 2020 a venit cu schimbări atât la scară largă, în marele context socio-economic global, cât şi la o scară mai mică, la nivelul comportamentului consumatorilor în ceea ce priveşte consumul de media. Astfel că, pandemia a lăsat câteva lecţii pentru piaţa de media, în mod special fiind evidenţiată legătura puternică dintre modul de viaţă al oamenilor şi consumul de media. Pe măsură ce restricţiile de mobilitate intrau în vigoare, s-a putut observa cum TV-ul şi digitalul au luat amploare, în timp ce piaţa de OOH a pierdut expunere. Traficul principalelor site-uri de ştiri, precum şi audienţa TV au fluctuat, fiind influenţate de nivelul de tensiune şi stres al consumatorilor, odată cu evoluţia pandemiei”, a declarat Alexandra Olteanu, Managing Director Initiative.
Investiţiile în publicitatea TV au avut un parcurs sinuos în 2020, cu o scădere de 35% a bugetelor încasate în lunile aprilie şi mai, urmată de o revenire spectaculoasă în a doua jumătate a anului, atunci când mutarea unor bugete de comunicare din trimestrul al 2-lea către trimestrele 3-4 a generat o situaţie de sold-out fără precedent la staţiile TV.

Ştiri din .ro
OMS: Numărul de cazuri noi de infectare cu COVID-19 crește din nou în Europa
Nicuşor Dan, despre cladirile cu risc seismic din Capitală: Nu avem un inventar
Un casier al Academiei Române ar fi furat 3,1 milioane de lei din bugetul instituției
Klaus Iohannis îi cere ministrului Justiției să explice cum s-a ajuns în situația în care dosarul „10 august” să fie clasat
Ministrul Dezvoltării: Guvernul își dorește să investească un miliard de lei în consolidarea clădirilor cu risc seismic
GRAFIC. Cinci județe se află în continuare în „zona roșie”. În București, incidența este în creștere
Raed Arafat anunță construirea a trei noi baze pentru intervenție montană
COVID-19, 4 martie: 4.271 de cazuri noi și aproape 100 de decese, în ultimele 24 de ore
Bode: Urme pe corpul uneia dintre victimele de la Onești, de la „muniție neletală”
AUR acuză coaliția de guvernare că vrea să impună vaccinarea obligatorie
