Cel mai frumos si cel mai salbatic munte din Carpatii romanesti este Piatra Craiului... o rezervatie si un parc national. Situat in spatiul Meridionalilor, masivul se impune ca o creasta calcaroasa spectaculoasa, cu o lungime de 25
km si cu altitudini de peste 2.000 de metri.
Stanci goale, batute de ploaie, de zapada, de soare, de vanturi. Tufe de jnepeni, tarate pe pamant. Paduri de conifere si pajisti alpine. Fauna si flora specifice. Vulturi si soimi. Corbi de piatra. Si privighetoarea regina. Un paradis terestru...
PIATRA. Plasat intr-o regiune puternic fragmentata cu Depresiunea Barsei la nord, Culoarul Bran-Rucar-Dragoslavele la est, Muntii Piatra Craiului, mandria Carpatilor, se invecineaza cu unele dintre cele mai inalte lanturi muntoase din Romania: Muntii Fagaras si Iezer la vest, Masivul Bucegi la est si Masivul Leaota la
sud-est.
Parcul National Piatra Craiului este inca din 1990 o arie protejata, ale carei principale obiective sunt conservarea biodiversitatii, incurajarea obiceiurilor si modului traditional de viata al comunitatilor locale si stimularea turismului. Prima actiune de protectie in Piatra Craiului dateaza din 1938, atunci cand s-a infiintat Rezervatia Naturala Piatra Craiului pe o suprafata de 440 de hectare, "datorita frumusetii peisajului si caracterului unic al masivului, unde se gasesc specii rare de plante si animale".
CONDITII VARIATE. Bogatia in specii a Parcului National Piatra Craiului este rezultatul conditiilor deosebit de variate pe care le ofera acesta dezvoltarii lumii vegetale. Altitudinea, care depaseste 2.200 de metri, face ca aproape intreaga grupare a speciilor montane si alpine, caracteristice lantului carpatic, sa descopere aici conditii optime de dezvoltare. Existenta padurilor, stancariilor, grohotisurilor, pajistilor si a ochiurilor de mlastina favorizeaza mentinerea unei diversitati botanice deosebite.
Pe teritoriul parcului a fost identificat un numar total de 1.118 specii si subspecii de plante. Cunoscand faptul ca in flora Romaniei
s-au inregistrat 3.136 de specii spontane, se poate afirma ca Parcul National Piatra Craiului gazduieste peste 30% din speciile de plante superioare care se intalnesc pe teritoriul Romaniei. 181 de specii sunt incluse in "Lista rosie a plantelor superioare din Romania" ca specii rare sau vulnerabile. De aici, se poate observa importanta deosebita a Parcului National pentru conservarea speciilor de flora, in special pentru conservarea endemismelor carpatice.
GAROFITA PIETREI CRAIULUI. Dintre aceste specii, cele supuse unui regim strict de protectie sunt garofita Pietrei Craiului, simbolul floristic al Rezervatiei, acest munte fiind unicul loc din lume care o gazduieste, tisa, angelica, sangele voinicului, macul galben, linarita, floarea de colt sau floarea Reginei, bulbucii, bujorul de munte, gladiola salbatica, ghintura galbena, iedera alba si tulichina. Mai mult, 41 de specii de orhidee de munte din cele 58 existente pe teritoriul Romaniei si-au gasit aici climatul propice. Si asta in conditiile in care orhideele reprezinta una dintre cele mai periclitate grupe de plante la nivel mondial.
SPECII NOI. Fauna de nevertebrate este, la randul ei, deosebit de bogata si prezinta un remarcabil interes stiintific. Parcul National se poate mandri cu prezenta a 35 de specii endemice (care traiesc numai aici) si a 91 de specii descrise ca fiind noi pentru stiinta. Doua dintre acestea, specifice Pietrei Craiului, sunt Nesticus constantinescui (Arahnida) si Rhagidia carpatica (Arahnida, Acari). Piatra Craiului adaposteste un numar mare de specii de fluturi, 216, unele foarte rare, iar altele chiar mentionate in lista rosie a fluturilor de zi din Europa.
STRICT PROTEJAT. Datorita climatului sau, masivul reprezinta o zona ideala pentru observarea pasarilor. Pana in prezent, pe acest teritoriu au fost identificate circa 110 specii de zburatoare. Cocosul de munte, gainusa de alun si mierla de stanca sunt cele care populeaza padurile de munte.
Fata de alte masive muntoase, Piatra Craiului si-a pierdut in mare masura fauna de rapitoare mari pe care o detinea in trecut. In momentul de fata exista un numar foarte mic de exemplare de acvila de munte. Alte specii de rapitoare intalnite in parc sunt soricarul comun, uliul porumbar, uliul pasarar, soimul randunelelor, soimul calator, vanturelul rosu, cucuveaua etc. Cheile si zonele stancoase din parc sunt populate de fluturasul de stanca, brumarita de stanca, drepneaua neagra, drepneaua mare, mierla de piatra etc.
URSUL, SPECIE DOMINANTA
|
|
EXEMPLAR. Ursul carpatin este cel mai intalnit
mamifer din padurile masivului muntos |
Conditiile geologice, geomorfologia si structura florei si faunei din Parcul National Piatra Craiului au determinat pastrarea unei diversitati aparte in grupul mamiferelor. Din cele aproximativ 100 de specii de mamifere din fauna intregii tari, peste 40% traiesc in Masivul Piatra Craiului. Dintre acestea fac parte si liliecii (19 specii), care salasluiesc in pesterile sau scorburile arborilor batrani de pe teritoriul parcului.
O specie importanta de animale in acest masiv o reprezinta capra neagra (Rupicapra rupicapra), declarata monument al naturii. Aproximativ 300 de astfel de exemplare populeaza intreg etajul alpin de pe versantii nord-vestic si vestic. Alaturi de ea intalnim capriorul, mistretul, ursul carpatin, specie dominanta in padurile rezervatiei, rasul (in jur de opt exemplare), vulpea, lupul (circa 30 de exemplare) si veveritele.
|
IMAGINI DE VIS
|
Piatra Craiului este considerat cel mai minunat masiv muntos. Fermecator in toate anotimpurile, iti lasa impresia ca te afli in lumea povestilor. Reprezinta un rai al alpinismului si ofera turistilor trasee in lungul si de-a curmezisul abrupturilor sau pe cunoscuta creasta ingusta. "Am intalnit aici imagini de vis, zapada pana-n brau si multe legende, dintre care nu poate sa lipseasca cea cu crai de la care si-a luat denumirea, pe care ti le spune fiecare batran din satele de la poala", isi dau cu parerea turistii.
|
PIAZA REA
|
Piatra Craiului este una dintre putinele zone carstice alpine ale Carpatilor romanesti. Pestera Mare a Spirlei, Pesterile Dambovicioarei, Lupului si Valea Rea descanta, prin numa, piaza rea. Pestera de la Coltii Chiliilor este locuita de Lumina: in secolul al
XV-lea era refugiul localnicilor din Zarnesti in fata turcilor. Transformata in altar, acum este loc de pelerinaj. Sub Coltii Grindului, la 2.020 de metri se deschide cel mai adanc aven din tara, cu o diferenta totala de nivel de 540 de metri. Din 1992, cand a inceput sa fie explorat, enigma lui incita oamenii de stiinta.
|