x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliţia a reţinut opt traficanţi de heroină care aprovizionau consumatorii din Bucureşti şi Ilfov

Poliţia a reţinut opt traficanţi de heroină care aprovizionau consumatorii din Bucureşti şi Ilfov

de Veronica Micu    |    24 Iul 2008   •   00:00
Poliţia a reţinut opt traficanţi de heroină care aprovizionau consumatorii din Bucureşti şi Ilfov

12:50 • Dealerii făceau parte dintr-o reţea care distribuia heroină consumatorilor din Bucureşti şi judeţul Ilfov au fost reţinţi în urma unor descinderi la reşedinţele membrilor grupării, potrivit Poliţiei Române.

Dealerii făceau parte dintr-o reţea care distribuia heroină consumatorilor din Bucureşti şi judeţul Ilfov au fost reţinţi în urma unor descinderi la reşedinţele membrilor grupării, potrivit Poliţiei Române.

ANCHETĂ. Poliţiştii antidrog din Ilfov şi Bucureşti, cu sprijinul forţelor de intervenţie din cadrul SIAS şi DPIR Ilfov, însoţiţi de un cîine poliţist specializat în detectarea drogurilor, au descins, ieri, simultan la şapte adrese, reşedinţele persoanelor suspectate că fac parte din reţeaua de traficanţi de droguri, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române. Poliţiştii antidrog au găsit la percheziţii 34,13 grame de heroină, 12 telefoane mobile, 3.475 de lei şi 2.165 de euro, despre care sunt indicii că provin din vînzarea de droguri, precum şi aproximativ 40 de grame bijuterii din aur. Anchetatorii au mai găsit şi diverse materiale folosite la ambalarea drogurilor. În urma descinderilor, opt persoane cu vîrste între 17 şi 32 de ani, din Bucureşti şi judeţele Vaslui şi Călăraşi, între care şi bucureşteanul Gheorghe Ş. (30 de ani), suspect a fi liderul reţelei, au fost duse la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Procurorii DIICOT au emis pe numele celor opt membri ai reţelei ordonanţe de reţinere, pentru trafic de droguri de mare risc, constituirea unui grup infracţional organizat şi deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu. Membrii reţelei urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă. "În perioada iunie-iulie 2008, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Orgaizate Ilfov, sub coordonarea DIICOT - Biroul Teritorial Bucureşti, au desfăşurat acţiuni specifice în cadrul «Operaţiunii Titan», reuşind destructurarea unei reţele organizate care distribuia heroină pe raza judeţelor Ilfov şi a Municipiului Bucureşti", precizează sursa citată.

×
Subiecte în articol: observator bucuresti ilfov