Potrivit unui comunicat al IGPR transmis, luni, AGERPRES, pentru siguranţa cetăţenilor, în perioada minivacanţei de 1 mai, Poliţia Română a acţionat, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, în staţiunile montane şi de la malul mării, precum şi pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi.
"În perioada 30 aprilie - 3 mai, poliţiştii au intervenit la peste 10.100 de evenimente, dintre care peste 8.400 au fost sesizate prin 112", se precizează în comunicat.
De asemenea, poliţiştii menţionează că au fost prinse în flagrant delict peste 700 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, fiind depistate 71 de persoane urmărite.
"Poliţiştii au aplicat aproximativ 37.200 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 16.502.000 de lei", mai arată Poliţia Română.
Totodată, sursa citată transmite că, de la începutul minivacanţei, poliţişti rutieri au prevenit apariţia a 2.263 de situaţii în care unii şoferi ar fi putut pune în pericol viaţa participanţilor la trafic, toţi aceştia rămânând fără permisele conducere pentru o perioadă, conform legii.
De asemenea, 1.834 de certificate de înmatriculare au fost retrase de poliţiştii rutieri. Toate aceste acţiuni au făcut ca numărul accidentelor rutiere şi consecinţele acestora să scadă semnificativ faţă de perioada similară a anului trecut.
"Astfel, au fost înregistrate cu 39% mai puţine accidente rutiere, cu 82% mai puţine persoane decedate în accidente rutiere şi cu 31% mai puţine persoane rănite grav", informează IGPR. AGERPRES



