x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Posibilă scurgere de gaze în Capitală după ce s-a desprins o porţiune din asfalt

Posibilă scurgere de gaze în Capitală după ce s-a desprins o porţiune din asfalt

de Mediafax    |    11 Mar 2012   •   12:07

Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta a fost sesizat, duminica, in legatura cu o posibila scurgere de gaze in cartierul bucurestean Drumul Taberei, dupa ce mai multe persoane au anuntat la 112 ca o portiune de aproape doi metri patrati din asfalt s-a desprins, fiind anuntata si compania de gaze.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bucuresti, Daniel Vasile, a declarat pentru MEDIAFAX ca la ora 13.44 a fost primita o sesizare la numarul unic de urgenta 112 potrivit careia in Drumul Taberei numarul 29 s-a desprins o portiune mare din asfalt, iar in zona respectiva s-ar simti miros de gaz.

La fata locului a fost trimis imediat un echipaj cu apa si spuma care asigura masurile de prevenire si stingere a incendiului, a mai spus Daniel Vasile.

Potrivit acestuia, imediat a fost sesizata si compania de gaze, care urmeaza sa verifice daca asfaltul s-a desprins din cauza formarii unei pungi de gaz. Specialistii companiei vor verifica daca tevile de gaz nu au fisuri sau probleme in acea zona.

Daniel Vasile a precizat ca fisura din asfalt nu a produs nicio paguba, in zona respectiva nefiind parcate masini, iar cele mai aproapiate imobile sunt la aproximativ 50 de metri.

×
Subiecte în articol: bucuresti imobil gaz scurgere de gaze