x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Predoiu: Am dispus șefului Corpului de Control un control la Praid

Predoiu: Am dispus șefului Corpului de Control un control la Praid

de Redacția Jurnalul    |    31 Mai 2025   •   16:00
Predoiu: Am dispus șefului Corpului de Control un control la Praid

„În deplină consonanță cu poziția Președintelui Nicușor Dan, ieri am dispus șefului Corpului de Control al Primului Ministru efectuarea unui control care să lămurească rapid și temeinic cauzele și responsabilii situației create la Salina Praid”, transmite Cătălin Predoiu.

„De asemenea, tot ieri am dispus formarea unui grup de lucru compus din secretari de stat desemnați de miniștrii de la ministerele Economiei, Mediului, Finanțelor, Dezvoltării și Internelor, care să identifice soluțiile economice, tehnice și financiare pentru ajutarea comunității locale în refacerea bazelor activității sociale și economice, precum și pentru repararea pagubelor și recuperarea Salinei”, a anunțat premierul interimar.

Președintele Nicușor Dan, aflat la Praid, i-a cerut, sâmbătă, premierului, să trimită corpul de control acolo, pentru ca vinovații să răspundă.

Pentru cei afectați de inundații, vor exista ajutoare, a spus președintele.

Salina Praid a fost închisă pe 28 mai 2025 după ce râul Corund a străpuns albia și s-a infiltrat în salină, debitul pârâului crescând de peste o sută de ori comparativ cu nivelul normal din cauza ploilor torențiale. Joi seara, mai multe persoane s-au adunat în fața Salinei Praid. Proprietari de pensiuni sau doar localnici, oamenii au spus că se știa de ani de zile că există infiltrații în salină, dar nu s-au luat măsuri.

Salina Praid este în proprietatea și administrarea exclusivă a S.C. Salrom SA, companie de stat responsabilă pentru lucrările și investițiile din perimetrul minier.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: predoiu praid corpul de control