x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prefectul Capitalei apel la autorităţile în domeniu să pregătească controalele de sărbătorile de iarnă

Prefectul Capitalei apel la autorităţile în domeniu să pregătească controalele de sărbătorile de iarnă

28 Oct 2022   •   17:20
Prefectul Capitalei apel la autorităţile în domeniu să pregătească controalele de sărbătorile de iarnă

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a făcut un apel, vineri, la autorităţile în domeniu să pregătească controalele specifice pentru sfârşitul anului, inclusiv pentru sărbătorile de iarnă.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Capitalei, Greblă a cerut, în şedinţa Colegiului Prefectural, autorităţilor publice locale cu atribuţii în domeniul controlului ca, în următoarea perioadă, să se pregătească "foarte bine".

"Fac un apel la toate instituţiile şi autorităţile cu atribuţii în domeniu să se pregătească din timp pentru acţiunile de control pe care le vor efectua în ultima parte a anului, inclusiv cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Aceste acţiuni trebuie efectuate de echipe mixte de specialişti, care să verifice temeinic toate aspectele necesare pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a activităţilor comerciale şi să acorde o atenţie foarte mare în privinţa calităţii produselor comercializate, în special a celor agroalimentare, astfel încât să nu fie pusă în pericol sănătatea consumatorilor", a afirmat prefectul.

La următoarea şedinţă a Colegiului Prefectural, care se va desfăşura în luna noiembrie, vor fi discutate toate aspectele privind buna desfăşurare a activităţii instituţiilor de control de la nivelul Capitalei.

Şedinţa Colegiului Prefectural de vineri a fost organizată la sediul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, fiind prezentată şi o sinteză a activităţii principalelor structuri din această instituţie.

Toni Greblă a fost informat, totodată, de reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Bucureşti cu privire la măsurile de eficientizare necesare privind accesarea schemei de ajutor de stat "Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite".

Au fost prezentate şi măsuri de ajutorare a proprietarilor de păduri prin accesarea schemei de ajutor de stat "Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor".

Prefectul Capitalei a menţionat că fondurile care pot fi accesate prin astfel de scheme de ajutor de stat reprezintă un sprijin financiar de care ar trebui să profite toate unităţile administrativ-teritoriale.

"Primarii trebuie să identifice acele terenuri aflate în proprietatea municipalităţii, respectiv a sectoarelor, care pot fi folosite pentru extinderea zonei verzi a Bucureştiului. Începând din această toamnă şi din primăvara viitoare, trebuie desfăşurate ample acţiuni de plantare de arbori şi arbuşti, în acord cu angajamentele luate pentru protecţia mediului şi creşterea calităţii vieţii bucureştenilor", a subliniat Toni Greblă. 

×
Subiecte în articol: toni grebla