x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primă de până la 15.000 de euro de la stat pentru eficientizarea energetică a casei

Primă de până la 15.000 de euro de la stat pentru eficientizarea energetică a casei

de Alice Petrescu    |    15 Sep 2020   •   14:02
Primă de până la 15.000 de euro de la stat pentru eficientizarea energetică a casei

Proprietarii de case din România pot depune, începând de astăzi, cereri de finanţare pentru a-şi eficientiza energetic imobilele. Ei pot primi până la 15.000 de euro prin programul "Casa Eficientă Energetic"

Casa Eficientă Energetic este un program prin care toţi românii pot primi sprijin din partea statului român în valoare de 15.000 de euro, sumă nerambursabilă prin Administraţia Fondului pentru Mediu. Programul ”Casa Eficientă Energetic” alocă o finanţare nerambursabilă de 15.000 euro, respectiv 70.000 de lei, pentru persoanele care vor să-și eficientizeze energetic locuinţa.Programul are un buget de 430 milioane de lei care permite înscrierea a aproximativ 9.000 de proprietari de case din România, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului.

După aprobarea dosarului, lucrările pot începe şi se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni.

"Cele mai multe case nu sunt bine izolate. De aceea, pierderile de energie ajung până la 30%, prin pereţii exteriori, 25% prin geamuri sau acoperiş. Se ştie că astăzi, sectorul clădirilor este unul dintre cei mai mari consumatori de energie şi cea mai mare sursă de gaze cu efect de seră. Programul nostru are o mare componentă de mediu, dar şi una economică şi socială: o astfel de investiţie duce la reducerea la jumătate a facturilor de energie şi, implicit, la scăderea consumului naţional de energie", spune ministrul Mediului, Costel Alexe.

 

 

×
Subiecte în articol: casa eficienta energetic