x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primăria Capitalei se alătură campaniei 'Ora Pământului'

Primăria Capitalei se alătură campaniei 'Ora Pământului'

25 Mar 2022   •   19:00
Primăria Capitalei se alătură campaniei 'Ora Pământului'

Primăria Capitalei se alătură evenimentului "Ora Pământului" şi va stinge luminile, sâmbătă seara, între orele 20,30 - 21,30, la sediul municipalităţii, precum şi în sediile administrative ale instituţiilor şi administraţiilor din subordine.

Primăria Capitalei îi invită pe bucureşteni să se alăture şi ei celui mai mare eveniment de mediu din istorie, "Earth Hour" - "Ora Pământului", locuitorii oraşului fiind îndemnaţi să stingă luminile şi să decupleze echipamentele electronice aflate în stand-by.

Campania "Earth Hour", iniţiată de Organizaţia WWF, a reuşit în ultimii ani să mobilizeze milioane de oameni, companii şi instituţii, având în prezent susţinători în peste 190 de ţări şi teritorii din întreaga lume.

"Ora Pământului" se desfăşoară anual, în ultima sâmbătă din luna martie, şi se adresează atât cetăţenilor, cât şi instituţiilor publice din toate domeniile de activitate. 

×