x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prințul Charles, în limba română: este o mare bucurie să mă aflu din nou în România

Prințul Charles, în limba română: este o mare bucurie să mă aflu din nou în România

30 Mai 2022   •   21:15
Prințul Charles, în limba română: este o mare bucurie să mă aflu din nou în România

Prințul Charles a vorbit în limba română la evenimentul ThinkForest desfășurat la Sibiu. Este o mare bucurie să mă aflu din nou în România, a spus prințul.

Discursul a început cu o frază în limba română.

„Este o mare bucurie să mă aflu din nou în România după trei ani de absență, gândurile mele au fost cu voi în această perioadă dificilă”, a spus prințul Charles în limba română.

Prințul Charles a participat luni la evenimentul ThinkForest în cadrul căruia a fost lansat cel mai mare proiect transnațional de restaurare a pădurilor din Europa, SUPERB.

„Evenimentul de astăzi este de o importanță crucială pentru viața, pentru natura din lume”, a continuat Prințul de Wales în limba engleză.

Prințul de Wales a mai spus că doar în Transilvania a găsit oameni atât de bine integrați în natură, peisaje atât de uimitoare și zone conservate perfect. Biodiversitatea de aici este unică în Europa, a precizat prințul.

„În niciun alt loc din Europa nu am găsit zone atât de bine conservate”, a adăugat prințul Charles.

Proiectul ThinkForest este coordonat de European Forest Institute și implică peste 100 de organizații din 20 de țări. În cadrul proiectului sunt incluse 12 situri demonstrative de restaurare la scară largă a pădurilor din Europa. Unul dintre situri este situat în România, în Munții Carpați, și este dezvoltat în colaborare cu Alianța pentru Bioeconomie Circulară (The Circular Bioeconomy Alliance) înființată de Prințul de Wales.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: printul charles