x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Program pentru tineri - Sambata, noapte alba

Program pentru tineri - Sambata, noapte alba

de Lucian Florea    |    01 Noi 2006   •   00:00

Daca veti trece sambata seara prin fata Teatrului National din Bucuresti, veti vedea un ecran gigant pe care vor fi proiectate spectacole de dans si scurtmetraje. Alaturi, panze amenajate pentru amatorii de graffiti si telescoape ale Observatorului Astronomic pentru pasionatii de stele. Toate acestea fac parte dintr-un program organizat in premiera in tara noastra dupa un model care s-a bucurat de aprecierea tinerilor din UE. Proiectul "Noapte alba" se va desfasura simultan si in alte 13 orase universitare din tara.

SPECTACOLE. Pe langa aceste manifestari vor mai avea loc spectacole si concerte, iar la Casa de Cultura a Studentilor vor fi proiectate filme toata noaptea de sambata spre duminica. Mai mult, o serie de muzee din Bucuresti vor fi deschise toata noaptea.

Programul "Noapte alba" a fost organizat de Autoritatea Nationala pentru Tineret (ANT) si costa aproximativ 1,5 miliarde de lei vechi, mare parte din buget provenind din parteneriate si colaborari. Presedintele ANT, Karoly Borbely, a precizat ca orasele implicate in program vor fi conectate prin internet, iar imagini de la fiecare eveniment vor fi transmise participantilor din toata tara. Borbely a mai spus ca ANT vrea sa organizeze "Noaptea alba" si anul viitor in luna iunie.

×
Subiecte în articol: observator