Programul la plata impozitelor și taxelor locale este unul prelungit, până la sfârșitul lunii martie, în sectoarele 1, 3, 4 și 6 din Capitală, potrivit autorităților locale, conform Agerpres. Casieriile Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale (DGITL) sector 1 și-au extins programul de lucru cu publicul începând de luni.
Până pe 31 martie, centrele din strada Piața Amzei, Calea Griviței și strada Pajurei au program de lucru cu publicul, de luni până vineri, în intervalul orar 8,30-18,30. De asemenea, aceste centre vor fi deschise și sâmbăta între orele 8,30 și 16,30.
Programul de lucru cu publicul pentru centrul de încasare situat în incinta Primăriei sectorului 1 este următorul: luni, marți, miercuri și vineri între orele 8,30 și 16,30, iar joi în intervalul orar 8,30-18,30.
De asemenea, centrele Direcției Generale de Impozite de Taxe Locale sector 3 vor avea program suplimentar cu publicul, astfel că vor fi deschise sâmbăta și duminica aceasta, în intervalul orar 8,30-16,30.
Și în sectorul 4, programul a fost prelungit până la ora 18,00, luni, la centrul Direcției de Impozite și Taxe Locale din strada Nițu Vasile, miercuri, la cel din Calea Șerban Vodă, iar joi va fi modificat la centrul din Șoseaua Olteniței.
Nu în ultimul rând, Direcția de Impozite și Taxe Locale sector 6 a prelungit programul de încasări în centre.
Astfel, pentru a beneficia de bonificația de 10%, contribuabilii care locuiesc în Drumul Taberei, Militari și Crângași-Giulești pot merge la ghișeele situate în cartierele de reședință pe 30 și 31 martie, între orele 8,30—18,30. Adresele sunt următoarele: Drumul Taberei nr. 18, Șoseaua Virtuții nr. 1-3, respectiv Calea Giulești nr. 125.
Totodată, funcționarii de la Centrul de încasări pentru persoane fizice situat în Drumul Taberei nr. 40 se vor afla la dispoziția cetățenilor astfel: luni, marți, miercuri și joi între orele 7,00 și 21,00, vineri în intervalul orar 7,00 — 19,00, iar sâmbăta între orele 9,00 și 14,00.
Primăria sectorului 6 le reamintește cetățenilor că, pentru a-și achita impozitele și taxele locale, au la dispoziție și mai multe mijloace electronice de plată.