Primarul Sectorului 4 al Capitalei, Adrian Inimăroiu (foto), a demarat proiectul de reabilitare a sectorului pe care îl administrează. În cadrul conferinţei de presă pe care a organizat-o ieri cu ocazia "startului" lucrărilor,

Inimăroiu a explicat că "Planul Urbanistic Integrat", la care a început să lucreze împreună cu echipa sa de specialişti din primele luni de mandat, este proiectat să fie finalizat în proporţie de 80% până în luna mai. "Am apăsat butonul turbo-start! Toate aceste lucrări au fost demarate. Este un cuvânt de onoare pe care eu mi-l dau în faţa cetăţenilor. Nu este o promisiune, este o realitate care se va încheia în luna mai. Mandatul este de patru ani, deci acela este momentul în care se opreşte cronometrul", a explicat primarul.
Este vorba de 1.350 de proiecte de investiţii. "Sectorul 4 a fost împărţit în 30 de zone şi pe fiecare se vor efectua simultan câte 10-11 tipuri de lucrări – reparaţii capitale ale sistemului rutier, reparaţii şi amenajări de parcări, locuri de joacă şi zone de recreare, reparaţii de alei între blocuri, extinderi de reţele apă şi canalizare", a mai spus edilul.
Planul urbanistic integrat este un proiect care se va realiza fără şantier permanent şi reparaţii haotice, care va conduce la apariţia a 22.000 de locuri de parcare, 470 de străzi reabilitate sau asfaltate, 121 de locuri de joacă amenajate şi 250 de zone de recreare.
WWW. INIMAROIU. RO. Primarul Sectorului 4 oferă cetăţenilor prezentarea integrală a proiectului, cu harta interactivă care facilitează identificarea exactă a zonelor de lucru, pe pagina sa de internet, www. inimaroiu. ro. Dar şi în broşura pe care a realizat-o din bani proprii. Edilul a declarat ieri că a scos din buzunar suma de 15.513 lei pentru 10.000 de exemplare ale broşurii care descrie în detaliu "Planul Urbanistic Integrat". Broşurile vor fi distribuite locuitorilor sectorului "cu ajutorul colegilor", a explicat Adrian Inimăroiu.

Citește pe Antena3.ro