x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protecţia copiilor de la mitinguri încaieră autorităţile

Protecţia copiilor de la mitinguri încaieră autorităţile

16 Feb 2017   •   08:06
Protecţia copiilor de la mitinguri încaieră autorităţile
Sursa foto: DIANA OROS

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie a primit câteva zeci de sesizări cu privire la părinţii care şi-au luat copiii la protestele. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasiliu, a spus că aceştia au încălcat legea şi ar putea fi amendaţi de poliţie. Paradoxal, o direcţie judeţeană de la Protecţia Copilului, din subordinea ministrului, a anunţat că părinţii nu pot fi sancţionaţi.

Lia Olguţa Vasilescu a declarat că cei care au ieşit în stradă nu aveau voie să îşi ia copiii la proteste. "Există Legea 272/2004 care prevede foarte clar că părinţii nu au voie să îşi ia copiii la mitinguri, să-i expună. Deci, dacă au ieşit în stradă pentru respectarea legii, ar trebui să ştie şi ei că există o lege care le interzice să îşi ia copiii acolo", a spus Vasilescu. "Nu a fost niciun fel de poliţie din partea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. În subordinea ministerului există Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului. Încă din primele zile de mitinguri, au sosit pe adresa acestei autorităţi foarte multe sesizări. Parte din aceste sesizări sunt făcute de presă, parte de ONG-uri, parte de persoane fizice", a completat ministrul. "Au fost câteva sesizări şi împotriva domnului Nicuşor Dan, care a venit cu copilul la miting", a menţionat ministrul Muncii.

"Nu îi amendează Olguţa, ci poliţia, iar amenzile sunt între 5.000 lei şi 10.000 lei. Iar legea este foarte clară. Citiţi Legea 272/2004 şi veţi vedea acolo că se precizează foarte clar că părinţii nu au voie să îşi expună copiii la mitinguri. A ieşit chiar preşedintele României şi a inflamat spiritele, pentru că nu a făcut altceva decât să ceară să se încalce o lege în România”, Lia Olguţa Vasilescu

 

„În momentul în care ieşi în stradă şi spui că te lupţi pentru lege şi ordine, iar tu eşti primul care încalcă legea, ceva aici nu este în regulă. Dar sigur că acum e la modă să spui că Guvernul ţi-a făcut ceva. Nu ţi-a făcut nimic. Dar cred că trebuie să fim mult mai responsabil ca părinţi", a afirmat Lia Olguţa Vasilescu. Paradoxal, ameninţările ministrului Muncii au fost contrazise chiar de Protecţia Copilului din subordinea directă. "Sesizările pe care le avem nu sunt însoţite de poze, nu putem sesiza Poliţia să caute copiii cui, unde, cum? Vom răspunde la aceste sesizări conform principiului interesului superior al copilului, cu Legea 272 şi cu Convenţia care spune că au dreptul la asociere paşnică şi întrunire paşnică şi copiii, atâta timp cât nu au fost supuşi niciunei forme de abuz. Nu am cum să intervin din punct de vedere instituţional", a declarat Laura Vîlsan, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu. Şi colega de partid a ministrului, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că nu va sancţiona părinţii care şi-au adus copiii la proteste.  
 

ANPDCA a înregistrat, până ieri după amiază, 25 de reclamaţii, din care 19 sesizări scrise și 6 sesizări telefonice din partea persoanelor fizice

 

×