200 de scriitori şi artişti au semnat o scrisoare de protest prin care solicită Preşedinţiei, Guvernului şi Curţii Constituţionale ca prevederea de impunere a CAS pe drepturile de autor să fie anulată.
Scrisoarea, intitulată "Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?", este adresată premierului Emil Boc, preşedintelui Traian Băsescu, preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegreanj, şi Avocatului Poporului, Ioan Muraru. Iniţiatorul scrisorii este poetul Dan Mircea Cipariu, preşedintele Secţiei Poezie din cadrul Uniunii Scriitorilor din România - filiala Bucureşti.
"Impunerea CAS şi CASS pe drepturile de autor şi scăderea cotei forfetare de la 40% la 20% ne obligă pe noi, semnatarii acestei scrisori de protest, creatori şi deţinători de drepturi de autor, să protestăm cu fermitate şi să cerem Guvernului României, Preşedinţiei şi Curţii Constituţionale să corijeze o decizie care îi va face pe cei mai mulţi dintre deţinătorii de drepturi de autor să trăiască la limita de jos a subzistenţei. Atragem atenţia decidenţilor din Executivul României că vom folosi, până la rezolvarea cererii noastre, toate formele legale de protest, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional", se arată în document.
"Nu avem de ce să fim impozitaţi de două sau chiar de trei ori în plus pentru creaţia noastră. Pe lângă impozitul de 16% pe veniturile din drepturile de autor, cât lua statul fiecărui creator până acum, se vor adăuga noi impozite sociale şi scăderea cotei forfetare de la 40% la 20%. Se vor impozita astfel 80% din orice contract pe drepturi de autor şi 75% din contractele pentru operele monumentale", continuă aceştia, subliniind că măsurile adoptate de Guvern vor descuraja creatorii.
"Guvernul României nu trebuie să pună noi biruri sociale pe creaţie, pentru că astfel îi aduce pe mulţi creatori într-o situaţie de faliment social, economic şi financiar şi îi va determina pe foarte mulţi dintre aceşti creatori să părăsească România. Rezultatele acestor drepturi de autor nu sunt produse de serie, sunt produse unicat, chiar şi atunci când un jurnalist ori un scriitor scrie un text critic la adresa guvernării sau a clasei politice. Creaţia fiecăruia dintre noi nu e mediată nici de Fisc, nici de cei de la putere, ci numai şi numai de o Instanţă superioară tuturora dintre noi. Operele noastre culturale, artistice, ştiinţifice şi info-educaţionale sunt unicat, taxate numai de talent, stil şi educaţie. Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?", mai notează semnatarii scrisorii, încheind: "În al doisprezecelea ceas, puteţi opri exodul de creiere din România şi sărăcirea celor care apără prin operele lor unice identitatea culturală şi spirituală a României!".
Scrisoarea este semnată de aproximativ 200 de artişti. Printre aceştia se numără scriitorii Romulus Rusan, Ana Blandiana, poeta Denisa Comănescu, regizorul Adrian Sitaru, coregraful Cosmin Manolescu, actriţa Clara Vodă, graficianul Ion Barbu, cântăreaţa Maria Răducanu, regizorul Victor Ioan Frunză şi muzicienii Mike Godoroja şi Mircea Tiberian. De asemenea, scrisoarea este semnată de scriitorul Mircea Cărtărescu. Pe de altă parte, contactat de Mediafax, Cărtărescu a declarat că nu doreşte să se alăture celor care au aderat la acest protest.