x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protestul medicilor de familie, departe de final: „continuă sub alte forme”

Protestul medicilor de familie, departe de final: „continuă sub alte forme”

de Monica Cosac    |    08 Ian 2018   •   09:18
Protestul medicilor de familie, departe de final: „continuă sub alte forme”
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Principalele organizaţii profesionale ale medicilor de familie au anunţat că protestul lor “va continua sub alte forme”, deoarece principale lor revendicări nu au fost rezolvate. Totodată, medicii acuză Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate că “este responsabilă de amânarea acordării serviciilor medicale către pacienți” şi aşteaptă spijinul preşedintelui Klaus Iohannis în conflictul deschis pe care îl au cu CNAS şi Ministerul Sănătăţii.

 

Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) spun că, la ultima formă de protest, nu doar că au fost ignorați de autorităţile din Sănătate, ci au trecut “printr-o încercare de îngenunchere fără precedent”.

“Am aflat de la medicii de familie din țară că se fac presiuni inimaginabile asupra lor, fiindu-le refuzată semnarea prelungirii contractelor. În aceste condiții, casele de asigurări de sănătate județene NU îşi vor onora obligațiile de a asigura servicii medicale pentru cetățenii asigurați, mai mult, prin iniţierea unei proceduri de începere a unei noi perioade de contractare cu furnizorii, CNAS cere caselor de asigurări locale să prelungească nejustificat perioada în care asiguraţii, pacienții noștri, vor fi excluşi de la drepturile de lor!”, arată reprezentanţii SNMF, subliniind că “această abordare agresivă şi abuzivă” reprezintă o situaţie fără precedent, iar CNAS deviază grav de la activitatea ei de bază prevăzută în lege.

Mai mult, medicii apreciază că este o formă organizată de pedepsire a lor, CNAS încercând să îi transforme în exemple negative pe cei care reclamă nedreptăți.

Medicii și pacienții sunt cei care plătesc astăzi pentru greșelile generate de funcționarii din sistemul de sănătate. Faptul că astăzi se încearcă punerea pumnului în gura medicilor nu înseamnă că se și rezolva problemele din sistem, ci doar ca pacienții și medicii sunt tratați de pe poziții de forță și constituie o abordare agresivă pentru a își acoperi incapacitatea informațională și managerială”, subliniază reprezentanţii medicilor de familie.

Totodată, medicii le reamintesc şefilor Caselor de Asigurări de Sănătate care este responsabilitatea lor în relaţia cu asiguraţii: “în relaţia cu asigurații plătitori, CNAS și casele subordonate acestora au datoria de a asigura, potrivit legislației in vigoare, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului şi până la vindecare, nu doar în zilele în care se asigură plafon pentru analize, sau doar în județele unde există resurse umane pentru acoperirea serviciilor la care au dreptul să acceadă”.

 

Zilele trecute, medicii de familie au trimis şi o scrisoare deschisă preşedintelui României, Klaus Iohannis, cerând spijinul acestuia. Ei atrag atenţia  şefului statului asupra “conflictului deschis” pe care îl au cu CNAS şi Ministerul Sănătăţii şi asupra principalelor probleme cu care se confruntă Asistenţa Medicală Primară.

×
Subiecte în articol: medic de familie