x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Provocare: Şevciuk a semnat legea privind hotarele Transnistriei, incluzând şi un sat din dreapta Nistrului

Provocare: Şevciuk a semnat legea privind hotarele Transnistriei, incluzând şi un sat din dreapta Nistrului

20 Iun 2013   •   14:25
Provocare: Şevciuk a semnat legea privind hotarele Transnistriei, incluzând şi un sat din dreapta Nistrului

Liderul separatist de la Tiraspol Evgheni Şevciuk a semnat legea privind “hotarul de stat al Republicii Moldoveneşti Nistrene”, care include în componenţa regiunii şi satul Varniţa, amplasat în dreapta Nistrului şi care este controlat de autorităţile de la Chişinău, relatează agerpres.ro.

Potrivit legii, Transnistria demarchează hotarul în mod unilateral cât timp nu va ajunge la un consens cu vecinii săi pentru a semna acordurile internaţionale necesare, potrivit agenţiei ruse Novîi Reghion. Legea ar urma să intre în vigoare la 14 zile după ce va fi publicată în mod oficial.

Autorităţile de la Chişinău au anunţat că vor prezenta ulterior o declaraţie oficială. Totuşi, premierul Iurie Leancă a declarat presei că decizia Tiraspolului de a încerca să includă şi satul Varniţa din dreapta Nistrului este contraproductivă. “Această decizie sub nicio formă nu se înscrie în eforturile pe care le-a întreprins Chişinăul în ultimii ani pentru a identifica o zonă de confort şi de încredere între cele două maluri şi în mod special între cetăţenii de pe cele două maluri ale Nistrului”, a declarat Leancă, potrivit agerpres.ro.

Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, a declarat la un post de televiziune că "nu are nimeni din comunitatea internaţională a da curs unor astfel de gesturi. Includerea unor localităţi în partea controlată de guvernul moldovean este o chestiune inacceptabilă", referindu-se la problema legii privind frontiera de stat a Transnistriei.

Subliniind că astfel de gesturi ale separatiştilor îngreunează suplimentar procesul de negociere, Titus Corlăţean a afirmat că formatul 5 plus 2 nu a avansat. "Sunt gesturi provocatoare, lucruri ce trebuie să fie tratate politic de actorii implicaţi în procesul de negociere. M-am bucurat să văd reacţia Guvernului american".

Referindu-se la luarea unei poziţii publice, Corlăţean a declarat că "am fost reticenţi în a lua o poziţie publică, tocmai pentru a nu oferi pretexte altora să utilizeze aceste luări de poziţie ale României, dar o spun clar: împărtăşim opinia SUA, OSCE şi a Guvernului Moldovei".

Parlamentul de la Chişinău se reuneşte joi în plen pentru a analiza problema transnistreană în contextul tensiunilor provocate de legea "privind frontiera de stat a Transnistriei", semnată de şeful administraţiei separatiste de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk.

La Chişinău, decizia unilaterală a Tiraspolului a stârnit un val de îngrijorare.

În rândul comunităţii internaţionale, reacţiile nu au întârziat să apară. Astfel, reacţiile au apărut atât de la Ambasada SUA la Chişinău - ambasadorul american la Chişinău anunţând că acţiunile unilaterale sunt inutile ba pot chiar pune în pericol echilibrul transnistrean şi a făcut apel la calm - dar şi de la Moscova, care susţine neretragerea trupelor din regiune înainte de a se ajunge la o soluţie "politică".

SUA "susţin declaraţia preşedintelui în exerciţiu al OSCE, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Leonid Kojara, în legătură cu aşa-numitul decret al autorităţilor transnistrene privitor la hotarul regiunii".

Într-un comunicat de presă difuzat de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chişinău, se menţionează că SUA "condamnă orice acţiune unilaterală a oricărei părţi implicate în conflictul transnistrean şi continuă să cheme părţile la o soluţionare non-violentă a conflictului, cu un statut special pentru Transnistria în cadrul hotarelor suverane ale Moldovei", se mai spune în comunicat. Recent, Leonid Kojara a îndemnat Chişinăul şi Tiraspolul "să se abţină de la orice acţiuni unilaterale care ar complica procesul de negociere", menţionează InfoTag.

Moscova consideră absolut legală prezenţa sa în Transnistria şi absolut inacceptabile orice încercări de “a arunca o umbră” asupra forţelor de menţinere a păcii din Transnistria, a declarat marţi ministrul adjunct rus de Externe Grigori Karasin, într-un interviu acordat agenţiei de presă RIA Novosti şi citat de agerpres.ro.

Ca mediator în procesul de reglementare politică a diferendului transnistrean, Federaţia Rusia avertizează că orice încercare a părţilor implicate în conflict de a se absolvi de responsabilitate pentru respectarea prevederilor stipulate în “Acordul cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului armat” (21 iulie 1992) este foarte periculoasă în “actuala situaţie tensionată”, a afirmat Karasin, adăugând că, în cazul unor măsuri unilaterale, “situaţia va ajunge într-o fundătură”.

Moscova respinge pretenţiile Chişinăului cu privire la faptul că trupele ruse nu ar avea statut legal în Transnistria, a subliniat în continuare ministrul adjunct rus de Externe, constatând o preocupare permanentă a oficialilor moldoveni cu privire la faptul că trupele ruse nu au un statut legal. Unii oficiali chiar declară că ar fi vorba de o “ocupaţie” rusă, a mai spus Karasin, respingând categoric o astfel de abordare.

Karasin a răspuns în acest fel întrebării referitoare la informaţiile care circulă în mass-media din Republica Moldova şi Rusia cu privire la înăsprirea poziţiei Chişinăului în privinţa reglementării diferendului transnistrean. “Atacurile la adresa prezenţei militare a Rusiei pe teritoriul Republicii Moldova din partea unor oficiali moldoveni şi europeni sunt perimate şi incorecte”, a afirmat Karasin, comentând în legătură cu informaţiile din presă că un punct central al noului guvern al Republicii Moldova va fi retragerea trupelor ruse din Transnistria.
Insistând asupra acestei întrebări, reporterul RIA Novosti a invocat un citat din presa de peste Prut: “Chiar şi un singur soldat rus cu un Kalaşnikov în Transnistria încalcă prevederile Constituţiei” republicii.

Ambele componente ale prezenţei militare ruse - un contingent de forţe de menţinere a păcii în zona de securitate, cu un mandat clar definit, şi un grup operaţional de trupe ruse pentru asigurarea pazei depozitelor de muniţii din localitatea Colbasna - sunt derivate din conflictul nerezolvat, a indicat ministrul adjunct rus de Externe, subliniind că ambele părţii ale conflictului, inclusiv Republica Moldova, au partea lor de responsabilitate.

Potrivit lui Karasin, depozitele de muniţii, care sunt protejate de un mic grup de militari ruşi, nu pot fi evacuate în acest moment din regiune în condiţiile în care reglementarea politică a diferendului din Transnistria este practic blocată. Cauza acestei situaţii, a declarat diplomatul rus, este faptul că Republica Moldova şi-a înăsprit poziţia în privinţa rezolvării conflictului transnistrean şi respinge nu numai acordurile de acum 20 de ani, dar şi deciziile convenite după reluarea în septembrie 2011 a negocierilor în formatul "cinci plus doi" (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina, OSCE, plus UE şi SUA, ca observatori).

×
Subiecte în articol: Evgheni Şevciuk Transnistria provocare