x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Radu Beligan sărbătoreşte 90 de ani pe scenă!

Radu Beligan sărbătoreşte 90 de ani pe scenă!

de Ovidiu Ciutescu    |    12 Dec 2008   •   00:00
Radu Beligan sărbătoreşte 90 de ani pe scenă!

Duminică, 14 decembrie, maestrul Radu Beligan împlineşte 90 de ani, întâmpinând acest moment aniversar pe scenă, aşa cum a făcut de peste şapte decenii, dar şi participând la evenimente culturale sau manifestări prin care este omagiată activitatea sa de excepţie.



Astfel, joi seara, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Casa Capşa din Capitală, şi într-o companie selectă, maestrul a primit premiul naţional pentru performanţă atribuit, la gala Top Business, de publicaţia cu acelaşi nume, informează Agerpres. Radu Beligan este “creator al unei opere dramatice remarcabile, emblematică pentru arta scenică românească şi pentru teatrul lumii”, iar premiul atribuit este un “semn al preţuirii şi recunoaşterii meritelor uriaşe al domniei sale în promovarea valorilor nepieritoare în care umanitatea însăşi se regăseşte”, spunea directorul publicaţiei amintite, Constantin Dumitru.  “A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute. Într-un anume sens, eşti mai bătrân când eşti tânăr şi eşti mai tânăr când eşti bătrân (...). Cred că sunt un om a cărui viaţă a fost destinată să aducă un zâmbet şi puţină căldură în rândul contemporanilor şi sper c-am reuşit. După mine, secretul biblic al longevităţii este iubirea. Iubiţi, ce vreţi, dar iubiţi”, a mai spus Radu Beligan la spectacolul său unic în istoria teatrului românesc, “Confesiuni despre artă şi viaţă”, prin care marchează împlinirea celor 90 de ani. “Am călătorit frumos împreună. Dacă viaţa e o călătorie, iar călătoria e scurtă, să încercăm s-o facem la clasa I”, a conchis Radu Beligan în spectacolul de duminica trecută de pe scena TNB, pe care îl repetă pe 14 decembrie, de ziua sa.

Cu o vivacitate unică, maestrul Beligan nu s-a dezminţit nici da această dată, aşa cum nu a făcut-o şi în cei 70 de ani de activitate scenică, perioadă în care a realizat atâtea roluri memorabile, în teatru şi în film, la radio şi televiziune, galeria sa de personaje fiind neobişnuit de variată. De altfel, pe drept cuvânt, Radu Beligan se consideră cel mai longeviv actor încă în “exerciţiu” din istoria teatrului românesc.

Născut în comuna Galbeni (jud. Bacău), la 14 decembrie 1918, el a absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, în 1938. După debutul la Teatrul “Munca şi Lumina” din Capitală, a jucat la “Alhambra” şi apoi la Teatrul Naţional I. L.Caragiale din Bucureşti. De-a lungul anilor a dat naştere unor personaje diverse - comice sau dramatice - din dramaturgia românească (I.L. Caragiale, Barbu Şt. Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mircea Ştefănescu, Victor Ion Popa, Victor Eftimiu, Mihail Sebastian, George Ciprian, Aurel Baranga , etc.) şi din cea universală (Shakespeare, Goldoni, Gogol, Cehov, Shaw, Gorki, Camus, Ionesco, Anouilh, Albee, Durrenmatt, Susskind). Printre spectacolele de la Naţionalul bucureştean în care a jucat de curând sau joacă încă se află: comedia “Tache, Ianke şi Cadîr”, de Victor Ion Popa, în regia lui Grigore Gonţa (premiera a avut loc la 3 octombrie 2001 sub directoratul lui Dinu Săraru), fiind acompaniat de alţi doi monştri sacri ai scenei româneşti: Marin Moraru şi Gheorghe Dinică; “Numele trandafirului”, de Umberto Eco, în regia lui Grigore Gonţa (premiera- 7 noiembrie 1998), “Cotletele”, de Bertrand Blier, în regia lui Gelu Colceag (premiera - 4 iunie 1998).

În cele peste şapte decenii de activitate artistică a primit nenumărate distincţii: Artist emerit (1953) şi Artist al poporului (1962), Premiul Academiei “Le Muse” din Florenţa (1980), Premiul Galei UNITER - Trofeul Dionysos (1995-1996), Premiul Academiei Române (1997), Premiul Fundaţiei “Tofan” (1998), Premiul “14 Juillet” al Ministerului de Externe din Franţa (1998), Trofeul “Eugene Ionesco” (1999), Premiul revistei “Flacăra” (2000), titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” din Bucureşti (30 ianuarie 2003). În perioada 1950 -1965 a fost profesor la Institutul de Teatru şi Film din Capitală. Între 1961 şi 1969 a fost director al Teatrului de Comedie din Capitală, pe care l-a înfiinţat, devenind apoi director al Teatrului Naţional din Bucureşti (1969-1990). Este ales preşedinte activ (1971) şi apoi preşedinte de onoare pe viaţă (1979) al Institutului Internaţional de Teatru. A fost şi copreşedinte, alături de dirijorul Yehudi Menuhin, al Festivalurilor Internaţionale de Teatru şi Muzică organizate de UNESCO (1971-1978), membru al Cartelului Internaţional al Teatrului, alături de Jean-Louis Barrault, Peter Brook, Georgio Strehler, Jan Kott, Edward Albee, etc. (1967). Prin decret al Ministerului Afacerilor Culturale al Franţei, semnat de scriitorul Andre Malraux, Radu Beligan a fost numit membru în Consiliul Superior al Teatrului Naţiunilor. Este şi membru al Academiei “Le Muse” din Florenţa, Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte “George Enescu”.

Autorul a trei volume de eseuri: “Pretexte şi subtexte” (1968), “Luni, Marţi, Miercuri....” (1978) şi “Note de insomniac”(2000), Radu Beligan a semnat şi traduceri sau adaptări din dramaturgia franceză, engleză şi italiană. A mai publicat şi un volum de “Memorii” (1978). Cetăţean de onoare al municipiilor Bucureşti, Iaşi şi Bacău, Radu Beligan a fost decorat cu Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer şi cu Ordinul Naţional Legiunea de Onoare în grad de Ofiţer din partea Republicii Franceze. La ora actuală, Radu Beligan este actor şi societar de onoare al Teatrului Naţional “I. L. Caragiale” din Bucureşti. La 14 aprilie 2008, în cadrul Galei UNITER, el a fost distins cu Premiul de Excelenţă pentru întreaga sa activitate, iar la 1 decembrie, de Ziua Naţională, a fost decorat de preşedintele ţării cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de mare cruce.

×
Subiecte în articol: national romania radu beligan teatrului premiul