x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Raluca Turcan: Doar 80% dintre asistenţii sociali au studii superioare

Raluca Turcan: Doar 80% dintre asistenţii sociali au studii superioare

07 Iun 2021   •   19:10
Raluca Turcan: Doar 80% dintre asistenţii sociali au studii superioare

Raluca Turcan reclamă calitatea scăzută a asistenţei sociale în România și  anunţă că va susţine dezvoltarea învăţământului în acest sens, dar şi o salarizare corespunzătoare.

 

Raluca Turcan - ministrul Muncii spune că numărul profesioniștilor din sistemul de asistență socială este extrem de redus: doar 80% dintre asistenţii sociali au studii superioare şi dintre aceştia 30% au studii de asistenţă socială.

Ea susține că niciun părinte nu este pregătit pentru creșterea unui copil cu tulburări de sănătate mintală, iar atunci când apar astfel de situații, familia trebuie susținută în mod adecvat.

„Ajutorul acordat acestor familii a venit de prea puține ori de la stat, având în vedere cum au fost gestionate până acum problemele din asistență socială. Însă această situație nu poate să mai continue și am toată determinarea pentru dezvoltarea serviciilor sociale integrate, dar și pentru întărirea parteneriatului dintre stat și societatea civilă, pentru ca orice persoană cu deficiențe multiple să fie ajutată în acord cu nevoile pe care le are”, susține ministrul Muncii.

Raluca Turcan spune că în sistem lucrează prea puțini asistenți sociali.

„O analiză pe care am făcut-o la nivelul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului ne arată că avem doar 3 600 de asistenți sociali, în condițiile în care necesarul ar fi de 12 000. Prin parteneriate cu universitățile, vom crește numărul de locuri pentru specializarea de asistență socială din învățământul superior la distanță, pentru că nu putem crește calitatea serviciilor asigurate în lipsa personalului pregătit și corect remunerat”, mai spune Turcan.

Ea a anunțat că se are în vedere și dezvoltarea infrastructurii sociale prin alocarea a 50 de milioane euro, prin PNRR, pentru dezvoltarea a aproximativ 150 de servicii comunitare pentru copii, respectiv centre de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități, centre de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii.

Ministrul Muncii a mai anunțat că Ministerul și ANDPDCA vor pune în scurt timp bazele standardizării și acreditării ocupației de analist comportamental, care oferă servicii terapeutice utile familiilor care au copii cu probleme de sănătate mintală.

×
Subiecte în articol: raluca turcan