x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Reacție dură a fostului prim-ministru la adresa parlamentarilor: „Există blaturi care te umplu de ridicol...”

Reacție dură a fostului prim-ministru la adresa parlamentarilor: „Există blaturi care te umplu de ridicol...”

17 Noi 2015   •   11:54
Reacție dură a fostului prim-ministru la adresa parlamentarilor: „Există blaturi care te umplu de ridicol...”

Adrian Năstase a postat pe blogul personal o opinie tăioasă referitoare la parlamentarii României, pe care îi descrie drept „o masă de manevră”. Pe scurt, îi acuză că „au votat ca o cireadă”, dând dreptate cetățenilor care au cerut alegeri anticipate.

Iată postarea integrală a acestuia:

„Dacian Ciolos a dovedit că cei din stradă – care cereau alegeri anticipate, si, implicit, schimbarea actualului parlament – aveau dreptate. Premierul desemnat a iesit bine din testul Guseth; a anuntat pe FB, la miezul noptii, imediat după audiere, că retrage candidatura de la justitie. Parlamentarii, in schimb, au confirmat că sunt o masă de manevră, incapabili să respecte mandatul primit de la cetăteni. Ei s-au pus intr-o situatie jenantă – cu exceptia reprezentantei ALDE din Comisia juridică. Desi au realizat că propunerea Guseth este penibilă, după o pauză de consultări, ei au votat ca o cireadă. Sigur, in această chestiune, rolul liderilor politici, ai PSD, PNL si UNPR a fost determinant. L-am ascultat pe Liviu Dragnea spunând că nu are nimic impotriva acestei candidaturi?! Există blaturi care te umplu de ridicol…

PS Cu un astfel de parlament, sigur că păstrarea prevederilor din Constitutie, referitoare la imunitate, nu are niciun rost.”
 

×
Subiecte în articol: adrian nastase