x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Restricții de circulație în Bulgaria: Minerii și angajații sectorului energetic protestează

Restricții de circulație în Bulgaria: Minerii și angajații sectorului energetic protestează

de Redacția Jurnalul    |    29 Sep 2023   •   23:15
Restricții de circulație în Bulgaria: Minerii și angajații sectorului energetic protestează

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria că, începând de vineri, minerii și lucrătorii din sectorul energetic organizează proteste, la nivel național.

Potrivit MAE, din cauza protestelor din Bulgaria va fi blocată circulația rutieră pe drumurile republicane (naționale sau europene), după cum urmează:

Sofia - Pernik, prin blocarea intersecției tip sens giratoriu Daskalovo, pe sensul de mers către Pernik; Ruse - Svilengrad, prin blocarea pasului Republica, în special în zona Gurkovo;
Sofia - Burgas, prin blocarea ieșirii din Stara Zagora către intrarea pe autostrada Trakia și Stara Zagora - Haskovo.

Traficul greu este oprit la trecerea prin Pasul Republica, fiind formate deja coloane de autocamioane, în așteptare, sub monitorizarea autorităților bulgare competente (înainte de Veliko Târnovo și, respectiv, de Stara Zagora).

Cetățenilor români li se recomandă să urmărească situația din zonele respective, iar șoferilor să respecte cu strictețe semnalizarea rutieră temporară montată și indicațiile/semnalele organelor de control aflate la fața locului.

În perioada desfășurării activităților de protest este posibil ca, pentru intervale de timp de peste două ore, și alte categorii de drumuri să fie închise circulației rutiere.

Se recomandă turiștilor români să se asigure că dețin suficiente resurse de combustibil, apă și alimente și că mențin în stare de funcționare mijloacele mobile de comunicare. Firmelor românești de transport internațional de marfă sau pasageri li se recomandă să ia măsurile adecvate în vederea organizării temeinice a itinerariilor de deplasare prin luarea în considerare a posibilității înregistrării unor timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei bulgare și prin asigurarea resurselor necesare de apă și alimente pentru persoanele transportate.

În acest context, este subliniată importanța informării corecte a șoferilor români, achiziționarea din timp a vinietelor electronice și achitarea conformă a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din R. Bulgaria, în conformitate cu legislația în vigoare.

Informații suplimentare pot fi accesate astfel: cu privire la starea actuală a drumurilor - pe aplicația gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenției „Infrastructura Rutieră” - www.api.bg și la numărul de telefon +35970013020, accesibil în regim non-stop; cu privire la e-vigneta și sistemul e-TOLL - pe site-ul www.bgtoll.bg. Cu privire la situația circulației prin punctele de trecere a frontierei bulgare, informații pot fi aflate de pe site-ul www.mvr.bg; cu privire la situația zborurilor pe aeroportul din Sofia - www.sofia-airport.eu. Cu privire la starea vremii, informații pot fi aflate de pe site-ul www.weather.bg; iar cu privire la regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia, de pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiții de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) și de pe site-ul Agenției „Vămi” din Bulgaria - www.customs.bg.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://sofia.mae.rohttps://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_rowww.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: restricţii bulgaria protest