x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România analizează produsele importate din Japonia. MAE cere celulă de criză

România analizează produsele importate din Japonia. MAE cere celulă de criză

de Irina Cristea    |    17 Mar 2011   •   20:03

● Autoritatea Naţională Sani­tar-Ve­terinară a decis că toate importurile de produse alimentare şi de furaje din state terţe vor fi reţinute la frontierele României şi nu vor pu­tea fi puse pe piaţă decât după testarea nivelului de radioactivitate
● Sunt vizate transporturile cu animale vii, produse de origine animală destinate consumului uman, subproduse de origine animală ne­destinate consumului uman, produse alimentare de origine non-ani­mală şi furaje expediate din Ja­ponia şi destinate importului în România
● "Nu există nici un motiv de panică în privinţa unor ipotetice importuri de produse contaminate radioactiv din Japonia, pentru că specialiştii noştri de la frontiere şi din laboratoarele ANSVSA au si­tua­ţia sub control", spune pre­şe­din­tele ANSVSA, Radu Roatiş-Cheţan
● Ministrul de Externe, Teodor Ba­conschi, a cerut public Comisiei Naţionale pentru Controlul Acti­vităţilor Nucleare (CNCAN) să constituie o celulă de criză şi să prezin­te evaluări la interval de 12 ore
● MAE solicită 200.000 de euro din fondul de rezervă al Guvernului pen­tru eventuala evacuare a cetă­ţe­nilor români aflaţi în Japo­nia, care n-ar putea să părăsească arhi­pe­­lagul la bordul unor curse de linie
● Conducerea Comisiei Naţio­nale pentru Controlul Activităţilor Nu­cleare (CNCAN) a fost convocată la următoarea şedinţă de guvern pentru a prezenta o evaluare a situaţiei din Japonia. În funcţie de această evaluare, miniştrii ar urma să ia o decizie în privinţa cetăţe­nilor români aflaţi în această ţară.
● Institutul de Sănătate Publică (ISP) a transmis Ministerului Sănătăţii un comunicat în care se arată că la nivel naţional există planuri de urgenţă şi sunt stabilite proceduri de răspuns în caz de urgenţă radiologică
● Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, afirmă că Româ­nia trebuie să evalueze ce este de făcut în cazul unor evenimente si­milare celor petrecute în Japonia
● Igaş a spus că are încredere că Inspectoratul General pentru Si­tu­aţii de Urgenţă este pregătit să facă faţă "provocărilor".

×
Subiecte în articol: cutremur japonia