Nicoale Ciucă a anuntat că, în contextul participării, luni, la Sofia, la reuniunea şefilor de Guvern ai statelor NATO din Europa de sud-est, a discutat cu ceilalţi trei premieri participanţi la eveniment, din Bulgaria, Muntenegru şi Macedonia de Nord, despre impactul războiului din Ucraina asupra evoluţiei, atât cea de securitate, cât şi cea economică din regiune.
El a mai vorbit şi importanţa Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi a celorlalte fonduri europene pe lângă alocările pentru investiţii de la bugetul de stat.
"Solidaritatea europeană, marcată şi prin decizia istorică de adoptare în contextul pandemiei de COVID-19 a Planului European de Redresare şi Rezilienţă, continuat acum prin Cadrul temporar de criză, va permite susţinerea reformelor necesare de care să beneficieze toţi românii şi societatea în ansamblu. În contextul multiplelor crize de securitate, criză energetică, criză sanitară, Guvernul României rămâne ferm angajat obiectivului de a proteja cetăţenii şi a susţine economia prin investiţiile finanţate de la bugetul de stat şi din fonduri europene. (...) Fie că vorbim despre digitalizare şi energie, sănătate şi infrastructură, educaţie şi mediu, avem perspectiva unei dezvoltări sustenabile care-şi va pune amprenta definitorie asupra modernizării ţării şi creşterii calităţii vieţii oamenilor. Este un volum de investiţii fără precedent pentru următorii 5 ani. Mobilizarea mediului privat împreună cu capacitatea administraţiei sunt doi piloni importanţi pentru asigurarea succesului acestui plan ambiţios", a afirmat Ciucă.
Nicolae Ciuca