x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romania in 5 minute

Romania in 5 minute

10 Sep 2005   •   00:00

Alarma la Tribunalul Buzau

Activitatea Tribunalului Buzau a fost intrerupta o ora si jumatate ieri dimineata din cauza unei amenintari cu bomba primite la dispeceratul Politiei. Pirotehnistii au stabilit ca a fost doar o alarma falsa. Apelantul a sunat la Politie de la un telefon public din centrul orasului.

Iasi - Simirad lasa diplomatia pentru gradinarit

Venit la Iasi pentru a-si petrece concediul, fostul primar Constantin Simirad a anuntat ca intentioneaza sa renunte la functia de ambasador al Romaniei in Cuba, pe care o detine in prezent. Simirad si-a anuntat retragerea o data cu lansarea celui de-al saselea volum de proza scurta, "Izgoniti din Rai". Fostul primar al Iasiului a declarat ca nu i-a cerut nimeni sa renunte la aceasta functie si ca decizia nu este inca definitiva. Diplomatul a spus ca dupa revenirea acasa nu se va mai implica in politica sub nici o forma, ci va continua sa scrie si sa se ocupe de gradinarit. (Mirela Cimpoi)

Transport - Calatorii pe bani publici cu aerocompanii straine

Cetatenii romani si straini care se deplaseaza spre sau dinspre Romania cu avionul si ale caror cheltuieli de transport sunt suportate din fonduri publice nu vor mai fi obligati sa foloseasca aeronave ale companiilor aeriene romanesti. Decizia de ieri a Guvernului in acest sens este necesara pentru respectarea angajamentelor asumate de Romania in negocierile cu UE in domeniul concurentei. (Aniela Nine)

Constanta - Arsa intr-o masina din cauza cailor

O tanara de 18 ani si-a pierdut viata ieri dimineata intr-un accident de circulatie petrecut pe DN 39, in afara statiunii Neptun, dupa ce masina in care se afla a luat foc. Potrivit politistilor, accidentul s-a produs din cauza a doi cai care au sarit in fata masinii conduse de Laurentiu Echim, de 28 de ani, din Mangalia. In urma impactului, soferul a pierdut controlul, iar masina s-a rasturnat si a luat foc. Pasagera din dreapta a murit pe loc, iar soferul a fost internat cu rani grave la spital. Doua autospeciale de pompieri au stins flacarile in cateva minute. (Mariana Craciun)

Parlament - PRM si PSD ameninta cu noi motiuni

Parlamentarii PRM mai pregatesc o motiune simpla, dar la Camera Deputatilor. Un posibil titlu al actiunii este "Unde sunt banii pentru locuintele sinistratilor, nestimati guvernanti?". Anuntul a fost facut ieri de presedintele partidului, Corneliu Vadim Tudor, care a precizat ca parlamentarii PRM vor sustine motiunea depusa joi de PSD la Camera Deputatilor. Pe de alta parte, PSD a avertizat prin deputatul Valeriu Zgonea ca "in urmatoarea perioada, PSD va deschide noi si noi razboaie cu actuala guvernare". (Carmen Vintila, Sidonia Silian)

Bacau - Tragedie in familia sefului SEIP

Seful Serviciului de Evidenta Informatizata a Persoanei (SEIP) Bacau a fost implicat ieri intr-un accident de circulatie in comuna bacauana Beresti-Bistrita, in urma caruia el si sotia sa au fost raniti si internati in Spitalul Judetean Bacau, iar fetita lor de doi ani si jumatate a murit pe loc. Autoturismul Tico, la volanul caruia se afla comisarul Ioan Matei, era oprit intr-o intersectie, pe DN 2, in comuna bacauana Beresti-Bistrita, asteptand sa vireze la stanga, cand a fost lovit din spate de un autoturism Mazda. Soferul acesteia nu a vazut la timp masina stationata si a lovit-o in plin. (Radu Crivat)

Decizie - Artificiile, interzise dupa ora 22:00

Gata cu artificiile in miez de noapte. Consilierii generali au aprobat joi noul regulament pentru organizarea si desfasurarea jocurilor de artificii in Bucuresti. Aceste evenimente vor avea loc numai cu acordul primarului general si se vor stabili pana la ora 22:00. Exceptie va face numai noaptea de Revelion. Taxa este de 3.000.000 de lei vechi pe minut. Cei care nu vor respecta decizia vor fi amendati cu sume cuprinse intre 30.000.000 si 50.000.000 de lei vechi. (Monica C. Andrei)

Privatizare - Opt banci concureaza pentru CEC

Comisia de privatizare a Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC) a preselectat toate cele opt banci interesate de preluarea insitutiei de credit romanesti, dupa ce Rabobank s-a retras din cursa. In urmatoarea etapa, bancile vor studia situatiile financiare ale CEC, distribuite in patru camere de date. Comisia de privatizare estimeaza ca ofertele finale angajate vor fi depuse la sfarsitul lunii noiembrie. Potrivit strategiei, bancile care se vor clasa pe primele doua pozitii, in functie de punctajul acumulat, vor putea participa la ultima etapa, care presupune oferte finale angajante imbunatatite. (Adrian Mihai)

Bucuresti - Seful Directiei Regionale Vamale a fost destituit

Directorul executiv al Directiei Regionale Vamale Bucuresti, Banu Cristian Sorin, a fost schimbat din functie ieri, din cauza lipsei de performanta manageriala in introducerea si generalizarea procedurilor simplificate de vamuire a marfurilor, se arata intr-un comunicat al Autoritatii Nationale a Vamilor. Conducerea interimara va fi asigurata, pana la organizarea concursului de ocupare a postului, de catre Dinuta Cornel, director executiv adjunct al Directiei. Presedintele ANAF, Sebastian Bodu, a declarat ca revocarea din functie a lui Cristian Banu este o decizie "salutara si asteptata". (Radu Crivat)

Vizite - Basescu si Mitrea s-au contrat la Maracineni

Presedintele Traian Basescu a fost ieri, pentru a zecea oara, pe santierul podului de la Maracineni, la doar cateva ore dupa ce secretarul general al PSD, Miron Mitrea, a vizitat si el zona. Dupa ce fostul ministru al Transporturilor l-a acuzat pe seful statului ca "isi face publicitate prin vizita la podul Maracineni", Basescu a spus ca toate podurile care s-au construit in timpul lui Mitrea cad. "Ar trebui sa-i fie putina rusine", a spus presedintele. In ce priveste stadiul lucrarilor, Basescu a spus ca, pentru prima data, este multumit.
×
Subiecte în articol: observator