x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romania in 5 minute

Romania in 5 minute

13 Aug 2005   •   00:00

Geoana reclama la UE

Mircea Geoana a declarat ieri, la Cluj, ca PSD va sesiza institutiile europene in cazul in care cei doi presedinti ai Camerelor Parlamentului vor fi schimbati din functie de actuala Coalitie guvernamentala, deoarece masura afecteaza criteriul politic de aderare a Romaniei la UE.

Satu-Mare / Ofiteri de la frontiera destituiti

Inspectorul General al Politiei de Frontiera Romane, chestorul Nelu Pop, a destituit ieri sase ofiteri de la comanda unor sectoare de frontiera din judetul Satu Mare, in urma unui control de fond care a scos la iveala "grave deficiente" in activitatea acestora. Cei sase sunt subcomisarul Dumitru Georgescu, inspectorul principal Remus Pop, comisarul-sef Pavel Prodaniuc, comisarul-sef Vasile Dragus, subcomisarul Marin Chereches si comisarul Gheorghe Petrisor. Pana la organizarea unor concursuri, in cele sase functii au fost numiti provizoriu alti ofiteri. (Radu Crivat)

Clubul Roman de Presa - Basescu spune cine l-a amenintat

Presedintele Traian Basescu vrea sa discute cu membrii Consiliului de Onoare al Clubului Roman de Presa chestiunea ziaristului care l-a amenintat telefonic, a anuntat ieri purtatorul de cuvant al Presedintiei, Adriana Saftoiu. Seful statului a refuzat joi sa dezvaluie identitatea acestui ziarist, rugandu-l pe acesta sa se autodeconspire. Potrivit CRP, intalnirea cu presedintele va avea loc pe 22 august si va fi urmata de o declaratie a lui Traian Basescu. Liderul PC, Dan Voiculescu, a anuntat ca asteapta cu interes intalnirea dintre Basescu si membrii CRP. Voiculescu ceruse anterior ca seful statului sa dezvaluie numele ziaristului care l-a amenintat. (Oana Stancu)

Crima de la Mangalia - Suspectul albanez, eliberat din vicii de procedura

Albanezul acuzat de comiterea triplului omor de la Mangalia, din toamna anului trecut, a fost eliberat in urma cu trei zile din cauza unor vicii de procedura, dupa cum a explicat ieri seful completului de judecata care a revocat masura de arestare preventiva, judecatorul Marius Epure, de la Tribunalul Constanta. Mai mult, instanta a trimis dosarul inapoi la Parchet pentru refacerea urmaririi penale. Magistratii au descoperit mai multe nereguli in actele de sesizare penala intocmite de procurori. Albanezul Shyti Blenis va fi cercetat in stare de libertate, dar celalalt suspect, nepotul victimelor, Stefan Niculescu, va ramane dupa gratii. Membrii familiei Ion, sotii Alexandru si Lucretia si fiica de opt ani a acestora, Amalia Victoria, au fost ucisi la 28 septembrie 2004, dupa ce au fost jefuiti, si apoi ingropati in padure.

Iasi - I-au putrezit picioarele in cizme

Un cioban iesean in varsta de 20 de ani a ajuns la spital deoarece nu isi mai putea scoate picioarele din cizme de 10 luni, transmite Rompres. Tanarul a venit la spital crezand ca are o afectiune la cap din cauza careia nu mai poate merge, insa medicii au infirmat acest aspect. Misterul a fost deslusit de un brancardier care a vrut sa ii scoata ciobanului cizmele. Pentru ca tentativa a esuat, a fost nevoie ca in cizme sa fie turnat ser fiziologic. Spre surprinderea medicilor si a cadrelor medicale, picioarele ciobanului putrezisera. (Mirela Cimpoi)

Propunere - Autobuzele RATB, reintroduse in Ilfov

Primaria Municipiului Bucuresti si Prefectura judetului Ilfov au elaborat o ordonanta prin care propun reintroducerea liniilor Regiei Autonome de Transport Bucuresti (RATB) in judetul Ilfov, a afirmat ieri, intr-o conferinta de presa, prefectul judetului Ilfov, Marian Petrache. El a precizat ca ordonanta trebuie avizata de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului si ulterior dezbatuta in sedinta de Guvern. In opinia sa, liniile RATB a caror functionare a fost intrerupta prin Legea 284/2002 ar trebui reintroduse in Ilfov pana sa inceapa elevii scoala. Mijloacele RATB vor functiona in paralel cu transportul privat.

UDMR - Marko Bela, ingrijorat de situatia Coalitiei

Liderul UDMR, Marko Bela, a declarat ieri ca incapacitatea Coalitiei de guvernamant de a se corela si de a face compromisuri ar putea duce la o situatie similara celei din perioada 1996-2000. Intrebat daca este ingrijorat de criticile presedintelui Traian Basescu la adresa Guvernului, Marko Bela a replicat ca mult mai problematice ar putea fi neintelegerile din interiorul Coalitiei de guvernamant. "Ceea ce ma ingrijoreaza este activitatea defectuoasa a Coalitiei. Si ma ingrijoreaza, pentru ca eu cunosc ce s-a intamplat intre 1996 si 2000, cand, la fel, UDMR a facut parte dintr-o Coalitie guvernamentala si cand, din lipsa corelarii si a capacitatii de ajunge la un anumit compromis in cazul unor probleme, acea guvernare a fost extrem de defectuoasa", a spus Marko Bela.

Bucuresti - Teatrul National se poate prabusi

Teatrul National din Bucuresti se poate prabusi la un cutremur mai puternic, cladirea nefiind "garantata" din acest punct de vedere. Nici la capitolul prevenirea riscului de incendii, TNB nu sta prea bine. "Sunt foarte mari probleme. Institutia a fost creata ca un spatiu unitar, insa de-a lungul timpului s-au facut licitatii pentru spatii, restaurante, expozitii, care au dus la deteriorarea cladirii si la neputinta de a face un program antiincendiu", a declarat Ion Caramitru, directorul general al TNB. (Cristina Ologeanu)

Circulatie - Noi restrictii pentru autovehiculele grele

Posesorii de autovehicule de peste 7,5 tone au restrictii de circulatie pe perioada sezonului estival, atat pe unele drumuri nationale, cat si pe unele drumuri europene. Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADR) reaminteste ca traficul rutier este interzis in perioada sezonului estival in zilele de sambata, duminica si sarbatorile legale, pe anumite portiuni de drumuri nationale pentru toate auvehiculele cu masa totala de peste 7,5 tone, cu exceptia celor de transport persoane. Restrictia pentru vehiculele mai mari de 3,5 tone se aplica pe tot parcursul anului pe DN 1 Bucuresti-Ploiesti si DN 1 Ploiesti-Brasov. (Elena Stan)

TVR - Favorita Culcer este sefa stirilor pe canalul public

Ieri-seara s-au dat rezultatele concursului pentru ocuparea postului de director al Departamentului de Stiri al TVR. Favorita in aceasta cursa, Rodica Culcer a dovedit comisiei ca este omul potrivit. Ea a obtinut cea mai mare nota, 9, fiind, astfel, desemnata castigatoare. Decizia comisiei, formate din Tudor Giurgiu, George Pruteanu, Anne-Marie Juganaru, Mihai Coman, Anca Fusariu, Ioana Avadani si Emil Hurezeanu, urmeaza a fi supusa validarii de Consiliul de Administratie, in sedinta din data de 18 august 2005. (Cristina Ologeanu)
×
Subiecte în articol: observator