x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România în cinci minute

România în cinci minute

de Lucian Florea    |    Magda Colgiu    |    16 Ian 2008   •   00:00
România în cinci minute

SIBIU. Câteva zeci de zâne şi-au găsit ieri loc de joacă în centrul municipiului Sibiu spre surprinderea trecătorilor. Zglobii, pline de zâmbet şi bunăvoinţă,

SIBIU. Câteva zeci de zâne şi-au găsit ieri loc de joacă în centrul municipiului Sibiu spre surprinderea trecătorilor. Zglobii, pline de zâmbet şi bunăvoinţă, zânele au stârnit curiozitatea trecătorilor, care au descoperit că sunt personaje într-un viitor clip publicitar. (Dan Tomozei)

15:57 – ACCIDENT
GALÅ.
Premiile Clubului Român de Presă – 2008 vor fi acordate în cadrul unei gale organizate la 3 mai, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei.
CONSTANŢA. Două persoane au fost rănite ieri în urma unui accident în lanţ produs pe DN 2A, în dreptul localităţii Hârşova.

16:02 – CAZUL TANACU
INSTANŢÅ
. Procesul în cazul "Tanacu" a fost finalizat la Instanţa Supremă, magistraţii urmând să pronunţe decizia finală cu privire la vinovăţia fostului preot Daniel Corogeanu şi a celor patru măicuţe acuzate că ar fi produs moartea Irinei Cornici printr-o procedură de exorcizare.

Proiect. Ministerul Sănătăţii a pregătit un proiect de hotărâre de Guvern prin care Fundaţia “Renaşterea pentru Educaţie, Sănătate şi Cultură” va fi recunoscută ca fiind de utilitate publică, statut care conferă, printre altele, dreptul preferenţial la bunuri proprietate publică şi fonduri bugetare.



Patriciu vs SRI - Proces afectat de probele secrete
Problema accesului la documentele secrete folosite în procesul dintre Dinu Patriciu şi SRI ar putea afecta chiar apărarea omului de afaceri. Avocaţii lui Patriciu au cerut ieri Curţii de Apel Bucureşti dreptul de a se retrage pe motiv că nu deţin autorizaţia ORNIS, care le-ar da acces la probele secrete din dosar, deci nu pot pregăti apărările. Avocatul SRI, Valeriu Stoica, a susţinut că nici el nu are dreptul de a vedea actele trimise de instituţia pe care o reprezintă. Situaţia va fi lămurită peste o lună. (M.P)


COMBUSTIBILI - Maghiarii fac plinul în România
Automobiliştii maghiari se înghesuie la staţiile PECO din Nădlac, Turnu şi Vărşand, pentru a cumpăra combustibil. Situaţia este creată de preţul mai mic în România faţă de Ungaria (cu aproximativ 50 de forinţi) la litrul de benzină şi motorină. Astfel, la un plin de benzină, cetăţenii maghiari care alimentează în România pot economisi până la 3.000 de forinţi (adică aproape 50 RON).


CODLEA - Tentativă de suicid în penitenciar
Un deţinut de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Codlea, judeţul Braşov, condamnat la 23 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, a încercat să se spânzure ieri dimineaţa însă colegii săi de celulă au alertat gardienii. Tânărul, în vârstă de 28 de ani şi încarcerat din 2003, se află internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.


MEDGIDIA - Poliţist reţinut pentru contrabandă
Un agent de poliţie constănţean a fost reţinut ieri de procurorii DIICOT după ce a fost prins cu 4.000 de pachete de ţigări, pentru care nu avea acte de provenienţă. Agentul în vârstă de 25 de ani a fost depistat la volanul unui autoturism Audi, în timp ce se deplasa în zona oraşului Medgidia, unde a fost oprit pentru un control de doi poliţişti de frontieră. Marfa a fost confiscată, iar poliţistul va fi cercetat de comisia de disciplină a Inspectoratului de Poliţie al judeţului Constanţa. (Emilia Sava)


BRAŞOV - Revoluţionari în greva foamei
Un număr de 70 de revoluţionari braşoveni au intrat ieri în greva foamei la sediul Asociaţiei Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşii Eroilor (ALRUE) "Braşov – Decembrie 1989", alăturându-se astfel protestului iniţiat de Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989 din România, la 18 decembrie 2007. "Punctul principal pentru greva foamei este aflarea adevărului despre Revoluţia din ’89, iar în al doilea rând vrem să aflăm adevărul despre acele certificate depuse în 2004", a spus preşedintele al ALRUE Braşov, Vasile Mardare.


DISPARIŢIE - A murit Barbu Brezianu

Poetul, publicistul, criticul şi istoricul de artă Barbu Brezianu a încetat din viaţă ieri, la vârsta de 98 de ani. Barbu Brezianu este autorul volumelor de poezii "Nod ars" (1930), "Poezii" (1934), "Zăvor fermecat", "Jaf în dragoste", dar şi a cunoscutei cărţi "Brâncuşi în România". A fost prieten apropiat al lui Constantin Noica, George Enescu şi Mircea Eliade. În luna mai a anului 2006 i-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa de către Universitatea de Arte din Bucureşti. Este tatăl publicistului american Andrei Brezianu. (C.S.)


ARAD - Balamuc la plata dărilor
Deschiderea casieriilor Direcţiei Fiscale din Arad a adunat o mulţime agitată de oameni de toate vârstele, dar în special pensionari. Deşi programul normal de lucru începe aici de la ora 8:00, datorită experienţelor din anii trecuţi, ieri ziua de lucru la casierii a început la ora 5:00. Cel mai grăbit contribuabil s-a prezentat la ora 5:28. Paradoxul este că, deşi taxele şi impozitele pot fi plătite zilnic până la ora 20:00, după-amiaza abia mai găseşti pe cineva care să aştepte în faţa ghişeelor. Termenul până la care ele pot fi plătite, fără să se perceapă penalizări, este 31 martie. (Andrei Ando)


GALAŢI - Apel pentru repatrierea mamei
Colegii unei eleve de la Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin" au pornit o acţiune de strângere de fonduri pentru a-şi ajuta colega, a cărei mamă a decedat în Italia, la 10 ianuarie. Mama Elenei Pricopi îngrijea un bătrân în San Giovani Valdoro pentru a trimite bani acasă. Pentru repatrierea trupului şi celelalte proceduri, Elena are nevoie de 3.000 de euro, dar nu are banii. Dacă până vineri nu va trimite această sumă autorităţilor italiene, acestea vor dispune fie înhumarea mamei sale, fie incinerarea acesteia. (Daniel Mihalaşcu)

 

Bacău - Criminal, cercetat în libertate

Un bărbat din Cleja se află în libertate, deşi a ucis un tânăr din localitatea învecinată ­ Nicolae Bălcescu, informează Rompres. Mihai Simion, de 23 de ani, a murit, ieri, după ce mai bine de o săptămână a stat în comă la Spitalul Judeţean Bacău, în urma înjunghierii sale “fără motiv”. Rudele victimei îl acuză pe procurorul care instrumentează cazul că a decis anchetarea în stare de libertate a agresorului, deşi poliţia îl reţinuse. Conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Judeţean Bacău nu a comentat incidentul.

Harghita - Sinucidere ca-n filme a unei eleve
O elevă în vârstă de 17 ani din judeţul Harghita a fost găsită moartă, luni seara, având pe faţă o pungă din plastic care era legată cu un cablu, iar mâinile erau prinse cu cătuşe la spate, poliţiştii susţinând că tânăra s-a sinucis după ce a aflat că este însărcinată.
Poliţiştii apreciază că tânăra s-a sinucis, însă cercetările continuă. Ioan Mărţoiu, procurorul criminalist care anchetează cazul, se declară ferm convins că eleva s-a sinucis. “Cred că cei care recurg la asemenea moduri de sinucidere se inspiră din filme”, a mai declarat Mărţoiu.


Alegeri locale - Piedone, candidat la primăria Sectorului 4
 
Cristian Popescu “Piedone” va fi candidatul PC la Primăria Sectorului 4, la alegerile locale, conform deciziei de ieri a Biroului Politic al partidului, anunţată de liderul Dan Voiculescu. Voiculescu a precizat că PC va avea proprii candidaţi la Primăria Capitalei şi la primăriile de sectoare, iar săptămâna viitoare vor fi nominalizaţi câţiva dintre aceştia. “PC a hotărât, însă, că Popescu Piedone va fi candidatul pentru Primăria Sectorului 4 şi suntem convinşi că va câştiga, pentru că nu este un politician”, a spus  liderul conservator. (D.P.)




 

×
Subiecte în articol: observator romania