x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romănia in cinci minute

Romănia in cinci minute

de Lucian Florea    |    Magda Colgiu    |    08 Iun 2007   •   00:00
Romănia in cinci minute

Cea de-a IV-a ediţie a Tărgului de Flori "Grădinile Severinului", eveniment organizat de Fundaţia pentru Tineret Mehedinţi in colaborare cu Primăria oraşului, s-a deschis ieri la Drobeta-Turnu Severin.

MEHEDINŢI. Cea de-a IV-a ediţie a Tărgului de Flori "Grădinile Severinului", eveniment organizat de Fundaţia pentru Tineret Mehedinţi in colaborare cu Primăria oraşului, s-a deschis ieri la Drobeta-Turnu Severin. La manifestare participă producători şi importatori de material dendro-floricol, precum şi produse conexe acestor activităţi din Bucureşti, Timişoara, Oradea etc. (D. Stoichiţa)

14:48 - ACCIDENT
GALAŢI. Un muncitor al unei firme de construcţii a murit, ieri-dimineaţă, după ce a căzut de la o inălţime de peste zece metri. (D.M.)
BRAŞOV. Universitatea Transilvania işi va păstra sediul actual, după şase ani de procese cu CJ, a decis ieri instanţa supremă.

14:53 - CAPTURA
PIRATERIE. Trei posturi de radio pirat au fost desfiinţate de poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor al Poliţiei Sectorului 5 in urma percheziţiilor pentru săvărşirea infracţiunilor de emitere de programe radio fără licenţă de emisie sau autorizaţie tehnică.
CONTRABANDĂ. O tănără din Timiş va plăti o amendă de pănă la 100.000 de lei, după ce i-au fost confiscate de grăniceri peste 10.000 de pachete de ţigări de contrabandă, in valoare de 34.000 de lei. Marfa a fost găsită in maşina femeii.

OIEJDEA - Cinci răniţi intr-un accident de muncă
Cinci muncitori care montau sistemul de ventilaţie la o hală aflată in construcţie in localitatea Oiejdea au fost răniţi ieri după ce un panou s-a prăbuşit peste ei şi au căzut de la inălţime. Muncitorii, in stare gravă, au fost transportaţi cu o Ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba. La faţa locului s-a deplasat o echipă din cadrul IJP Alba, un procuror şi specialişti ai ITM Alba. (L.D.)

AVAS- Orăşanu revine ca supraveghetor

Executivul a numit noii membrii ai Consiliului de Supraveghere şi Indrumare a AVAS. Noul preşedinte este Daniel Chiţoiu, iar Răzvan Orăşanu, fostul şef al AVAS, ocupă funcţia de membru. Ceilalţi membri sunt: Horia Vladimir Ursu, de la Ministerul Economiei, Niculae Ion Vulpescu, de la Banca Naţională, Paul Victor Dobre, de la Interne, Iuliu Bara, reprezentant al Ministerului Dezvoltării, Iulia Scăntei, de la Justiţie, Emanoil Neguţ, şef al Departamentului de Control al Guvernului şi Jozsef Csaka de la IMM. (Elena Stan)



ARAD - Protest al pensionarilor
Peste 200 de pensionari din municipiul Arad au protestat, ieri, timp de o oră, in faţa primăriei, cerănd condiţii de viaţă mai bune, la manifestaţie fiind prezent şi Petre Roman. Protestatarii au mai solicitat modificarea sistemului de pensii, pe care-l consideră inechitabil, şi gratuitate la transportul public naţional şi local, cu excepţia transportului aerian şi naval. (Andrei Ando)

BRAŞOV - Turism cu mocăniţa la Bran
Căteva locomotive vechi de 70 de ani vor fi recondiţionate de Consiliul Judeţean Braşov pentru a reface traseul turistic Răşnov-Bran, turiştii urmănd să admire frumuseţile zonei din vagoanele la fel de vechi ca şi cele trei locomotive. Ministerul Transporturilor, prin ministrul Ludovic Orban, a fost de acord să cedeze respectivele trenuri către CJ Braşov gratuit. Orban, născut in Braşov, a mai alocat 10 milioane de euro pentru recondiţionarea drumurilor acestui judeţ. (Libiu Mateescu)

CERCETĂRI - Elevi morţi in pauza mare
Doi tineri au murit, iar un altul a fost grav rănit ieri in faţa Grupului Şcolar Dacia din Bucureşti. Potrivit unor surse poliţieneşti, in jurul orelor prănzului o motocicletă pe care se aflau Alexandru Stoica şi Daniel Bolocan, elevi la Grupul Dacia, s-a ciocnit cu un scuter condus de Florin Stan. Motocicleta circula cu o viteză foarte mare şi a acroşat scuterul. Cristian Alexandrescu, inspectorul general şcolar al Municipiului Bucureşti, a declarat că este posibil ca elevii implicaţi in accident să se fi aflat in acel moment in pauza mare. (M.R.)

MUREŞ - Cei doi evadaţi au fost prinşi
Cei doi deţinuţi care au evadat, miercuri, la orele amiezii, de la un punct de lucru din Săncraiu de Mureş, Cătănaş Petru Claudiu şi Gavriş Alexandru au fost prinşi miercuri seara, in apropiere de comuna Grebeniş. Cătănaş Petru Claudiu este domiciliat in comuna Zau de Cămpie şi este condamnat la 2 ani plus 1 an pentru furt calificat. Gavriş Alexandru tot din Zau de Cămpie este condamnat la 3 ani pentru infracţiunea de violare de domiciliu. Pentru evadare,cei doi riscă incă o pedeapsă pănă la doi ani de inchisoare. (R.C.)

BOTOŞANI - Dosar penal pentru ploaie
Un botoşănean s-a ales cu dosar penal pentru profanare de morminte, după ce a incercat să pună in practică un obicei care ar aduce ploaie, transmite Rompres. Petru Neanu a mers in cimitirul din sat, a smuls o cruce şi a aruncat-o intr-un părău din apropiere. Lipsa crucii a atras atenţia rudelor persoanei inhumate, care au reclamat dispariţia acesteia la Poliţie. In urma acestei sesizări, poliţiştii au fost nevoiţi să inceapă urmărirea penală a lui Petru Neanu, pentru comiterea infracţiunii de profanare de morminte. (R.D.)

CNSAS - Un nou preşedinte, săptămăna viitoare
CNSAS nu a reuşit ieri să-şi aleagă un nou preşedinte din lipsă de cvorum, alegerile fiind amănate pe săptămăna viitoare. Preşedintele Colegiului, Claudiu Secaşiu, a anunţat că nu va mai candida, din motive personale, pentru un nou mandat. "Nu e vorba de o demisie. Am anunţat că nu mai doresc să candidez. Nu pot lăsa instituţia fără conducere. Am rugat doar colegii să facă alegerile căt mai repede", a spus Secaşiu. Potrivit unor surse din CNSAS, citate de Mediafax, şi-au depus candidatura Ladislau Csendes şi Laurenţiu Tănase.

COPIL DISPĂRUT - L-aţi văzut pe Iulian Predică?
Predică Adrian Iulian este din Videle, jud. Teleorman şi are 13 ani şi 10 luni. La 9 mai a.c., băiatul a dispărut de lăngă tatăl său, cu care se afla la Oficiul Poştal din localitate. Era imbrăcat in trening albastru, iar in picioare purta adidaşi negri. Adrian are 1,40 m inălţime, ochi căprui, păr şaten inchis. Cei care l-au văzut sunt rugaţi să sune imediat la 112 sau la redacţia Jurnalului Naţional.

×
Subiecte în articol: observator