x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romănia in cinci minute

Romănia in cinci minute

de Lucian Florea    |    Magda Colgiu    |    14 Iun 2007   •   00:00
Romănia in cinci minute
Sursa foto: CHRISTIAN SILVA/

Vagoanele unui tren de călători au fost izbite ieri, pe un peron in Gara de Nord din Timişoara, de o locomotivă scăpată de sub control.



ACCIDENT PE ŞINE. Vagoanele unui tren de călători au fost izbite ieri, pe un peron in Gara de Nord din Timişoara, de o locomotivă scăpată de sub control. Şeful Serviciului Siguranţa Circulaţiei din cadrul CFR Timişoara, Constantin Fleancu, a declarat că incidentul s-a produs din cauza unei erori umane, mecanicul nefiind atent. Potrivit poliţiştilor, au fost rănite şase persoane, printre care şi un copil de căteva luni. (Mediafax)


12:58 - BOTULISM
ARAD. Un bărbat care a consumat şuncă de casă conservată in sare a ajuns la spital, iar medicii au constatat că suferă de botulism.
CONSTANŢA. Şeful Inspectoratului Judeţean Şcolar a cerut să fie eliberat din funcţie, din cauza"stării de disconfort psihic". (E.S.)


13:03 - PARLAMENTAR
BANI PUBLICI. Conducerea Camerei Deputaţilor a adoptat un memorandum privind modernizarea punctului termic ce deserveşte Palatul Parlamentului, lucrări pentru care se vor cheltui 1,8 milioane de euro. In document se arată că actuala instalaţie a fost concepută la nivelul anilor ’80. (C.V.)
COMEMORARE. Căteva zeci de persoane, membri ai asociaţiilor de
revoluţionari sau victime ale mineriadelor, dar şi mulţi tineri s-au adunat in Piaţa Universităţii din Capitală, pentru a depune coroane de flori in memoria celor care au murit in timpul evenimentelor din 13-15 iunie 1990.


CAZUL STROESCU - Medicii au procedat corect
Colegiul Medicilor Bucureşti (CMB) a stabilit că nu este vorba despre culpă medicală in cazul Ralucăi Stroescu, angajata unei firme de audit din Capitală, care a murit la doar 29 de ani. Cu o zi inaintea decesului, tănăra a mers la Centrul Medical Unirea, iar ancheta CMB a stabilit că medicul care a consultat-o a respectat toate procedurile şi a cerut chiar investigaţii suplimentare. Potrivit Antenei 3, familia femeii contestă insă această anchetă şi va da in judecată Centrul Medical Unirea. Colegii şi părinţii Ralucăi au fost convinşi că decesul a fost provocat de epuizare din cauza serviciului, dar raportul legiştilor a arătat că femeia a murit pentru că s-a infometat. (L.F.)



COMERŢ IN PIEŢE - Condiţii noi pentru ţărani din 2008
Ţăranii mai pot vinde carne, lapte, brănzeturi, ouă sau peşte in pieţele din intreaga ţară, fără să fie inregistraţi la Autoritatea Veterinară, pănă la 1 ianuarie 2008. Aplicarea Ordinului 301, care ii obligă pe micii producători să se inregistreze şi să-şi văndă produsele doar in judeţul de domiciliu, a fost amănată pănă la acea dată. In plus, ordinul va fi modificat
astfel incăt ţăranilor care se inregistrează şi respectă anumite condiţii li se va permite să văndă in orice colţ al ţării. (Florina Zăinescu)


Lege
Munca, permisă de la 16 ani


Tinerii care au implinit 16 ani pot avea locuri de muncă uşoare, care nu le afectează securitatea, sănătatea, dezvoltarea şi care nu-i impiedică să meargă la şcoală, a decis ieri Guvernul. Durata lucrului nu poate depăşi 6 ore, zilnic, şi 30, săptămănal. Pauza de masă: minimum 30 de minute, in cazul in care durata lucrului depăşeşte 4 ore şi jumătate pe zi. Au trei zile in plus la concediul anual de odihnă. Angajatorul e obligat să le comunice părinţilor eventualele riscuri. (Mediafax)


Budapesta
Ingrijorări pentru Zsolt Nagy


Secretarul de stat ungar Laszlo Szoke impreună cu ambasadorul romăn de la Budapesta, Ireny Comaroschi, au purtat ieri discuţii despre criticile pe care preşedintele Traian Băsescu le-a făcut faţă de politica Ungariei pentru minorităţile etnice. Oficial au abordat şi cazul ministrului suspendat al Comunicaţiilor, Zsolt Nagy (foto). Szoke s-a arătat ingrijorat de acuzaţiile aduse lui Nagy, in opinia sa fiind justificate de "aspiraţii politice indreptate impotriva UDMR", informează Mediafax. (D.Z.)



MUZEUL COTROCENI - "Bucureştii de altădată"
Vernisajul expoziţiei "Bucureştii de altădată" este găzduit astăzi de Muzeul Naţional Cotroceni la ora 18:00 şi va fi urmat de dezbaterea "Barbu Ştirbei - spirit elevat şi modernizator de cetate". Expoziţia este completată cu emisiuni filatelice romăneşti ilustrănd edificii monumentale, precum vechiul Teatru Naţional sau Palatul CEC. In cadrul manifestării, academicianului Dan Berindei i se va acorda "Medalia comemorativă a Muzeului Naţional Cotroceni". (L.P.)


SĂNĂTATE - Bolile transmisibile trebuie raportate
Furnizorii de servicii medicale vor fi obligaţi să raporteze autorităţii locale de sănătate publică imediat ce află informaţii privind cazurile de boli transmisibile. In această categorie intră: botulism, antrax, febră tifoidă, tetanos, gripă cu un nou subtip, holeră, malarie, pestă, lepră, meningită virală. (M.M.)


PROIECT RESPINS - Aleşii aruncă in stradă chiriaşii
Deputaţii PD, PSD, PNL, UDMR şi PRM din Comisia juridică au dat raport de respingere proiectului Partidului Conservator privind prelungirea cu trei ani a contractelor chiriaşilor din casele naţionalizate. Conservatorii au anunţat că nu vor renunţa la această propunere, adoptată deja de Senat, şi vor cere in plenul Camerei Deputaţilor respingerea raportului sau retrimiterea proiectului la Comisia juridică a Camerei. (Dana Piciu)

×
Subiecte în articol: observator