O cisternă incărcată cu o substanţă toxică s-a răsturnat, in noaptea de miercuri spre joi, in localitatea Leşnic, intre Deva şi Arad.
ACCIDENT. O cisternă incărcată cu o substanţă toxică s-a răsturnat, in noaptea de miercuri spre joi, in localitatea Leşnic, intre Deva şi Arad. Două macarale de mare tonaj au fost aduse in zonă, iar circulaţia pe E 68 a fost blocată pe o bandă de circulaţie peste două ore. Cisterna venea din Belgia şi se indrepta spre combinatul chimic de la Victoria, iar şoferul era sub influenţa alcoolului.
13:29 - JUSTIŢIE
DEMITERE. CSM l-a revocat pe Stelian Gorneanu din funcţia de şef al Parchetului Judecătoriei Ploieşti, din motive de ineficienţă.
BUCUREŞTI. Traficul rutier pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 a fost reluat pe tronsonul intre bulevardele Theodor Pallady şi Liviu Rebreanu.
13:34 - URMĂRIT
BUZĂU. Un tănăr de 17 ani, fugit dintr-un centru de plasament din Rămnicu Sărat, a fost dat in urmărire generală de poliţiştii buzoieni. Adrian Mocanu are handicap psihic mediu. Reprezentanţii centrului de plasament sunt cercetaţi administrativ, pentru că au anunţat dispariţia abia după trei zile. (M.B.)
MEHEDINŢI. O femeie din satul Breţa a fost declarată cetăţean de onoare al localităţii pentru longevitate. Aurelia Mărgineanu a implinit 105 ani şi a fost sărbătorită de intreaga comunitate. Bătrăna a ciocnit un pahar de şampanie, dar s-a arătat tristă pentru simplul motiv că "nu o mai ia Dumnezeu!" (D.S.)
SPIONAJ ŞI TRĂDARE - Zsolt Nagy contestă actul de invinuire
Ministrul suspendat al Comunicaţiilor, Zsolt Nagy, a depus ieri la Parchetul Instanţei Supreme o plăngere impotriva urmăririi sale penale in dosarul "Spionaj şi trădare". Acuzat de trădare prin transmitere de informaţii secrete, politicianul a susţinut că invinuirea lui nu s-ar baza pe indicii temeinice şi că faptele cercetate de procurori nu reprezintă infracţiuni prevăzute de legislaţia romănă. (M. Pasă Petru)
NEATENŢIE - Incendiu la o conductă de gaze
Un incendiu a izbucnit ieri-dimineaţă la o conductă de gaze din Sectorul 5 al Capitalei, la intersecţia dintre Calea Rahovei şi Strada Petre Ispirescu. Conform primelor constatări, incendiul ar fi fost provocat de la un cablu de curent electric de tensiune medie, aparţinănd RATB, atins de muncitorii care au săpat pentru a descoperi conductele de gaze din zonă.
GALAŢI - In comă alcoolică la numai 4 ani
Un copil in vărstă de 4 ani din localitatea gălăţeană Vlădeşti este internat in stare gravă la secţia de Reanimare a Spitalului de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" după ce a fost adus de mama sa in comă alcoolică. Femeia susţine că de fiecare dată cănd nu este atentă, copilul ia sticlele cu alcool şi le bea. Dr Nicolae Bacalbaşa, şeful Secţiei de Reanimare, a precizat că băieţelul are deja antecedente cronice din cauza alcoolului. Reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Drepturilor Copilului au demarat o anchetă in acest caz şi vor propune decăderea părinţilor din drepturile părinteşti. (Daniel Mihalaşcu)
CARDURI - BRD va opri reţeaua duminică spre luni
Groupe Société Générale va intrerupe funcţionarea reţelei de bancomate şi cea de POS in noaptea de duminică spre luni, pentru executarea unor lucrări de mentenanţă la sistemul informatic de carduri, a anunţat banca. Reţeaua va fi oprită intre orele 23:00, in noaptea de duminică, şi 08:00 in dimineaţa zilei de luni. In această perioadă, cardurile emise de BRD nu vor putea fi utilizate pentru plăţi la comercianţi şi retrageri de numerar, in Romănia sau in străinătate.
(Daniela Ivan)
"Plăţi curente" - TVR se imprumută de 3.500.000 RON
Consiliul de Administraţie al Societăţii Romăne de Televiziune (SRTV) a aprobat ieri accesarea unui credit la BRD pe 30 de zile, in valoare de 3.500.000 RON. Potrivit deciziei CA al SRTV, acest credit este necesar pentru efectuarea unor plăţi curente (salarii, utilităţi) pănă la data de 15 iulie şi va fi garantat prin cesionarea incasărilor pe luna iulie 2007 de la Splendid Media, agenţia care se ocupă de vănzarea spaţiului publicitar al TVR. (G.A.)
MITĂ - Doi poliţişti trimişi in judecată
Doi poliţişti de la Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei au fost trimişi ieri in judecată, in stare de arest preventiv, sub acuzaţiile de luare de mită şi trafic de influenţă. Din probele administrate s-a stabilit că in cursul lunii mai 2007, subcomisarul Augustin Doru Soare a pretins 400 de euro de la un denunţător pentru a-i diminua răspunderea penală intr-o cauză in care era cercetat. La răndul lui, agentul Constantin Rusen a pretins de la acelaşi denunţător 1.000 de euro, promiţănd in schimb obţinerea unei valori mai mici a alcoolemiei. Dosarul a fost trimis Curţii de Apel Bucureşti. (M.R.)
INVESTIŢII - Onţanu atacă şefii ISMB
Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a acuzat ieri Inspectoratul Şcolar al Capitalei că blochează procesul de investiţii in şcoli, transmite Mediafax. Edilul a solicitat premierului Tăriceanu să demită "conducerea parazitară a ISMB, care sabotează programul de guvernare". "Sectorul 2 ar trebui să beneficieze in acest an de peste 23 de milioane de lei pentru reabilitarea sistemului educaţional. Deşi aceşti bani există incă din luna martie, Inspectoratul Şcolar al Capitalei nu transferă aceşti bani primăriei de sector, aşa cum prevede legea. Situaţia este dramatică", a declarat Onţanu.
CAPTURĂ - Calcani şi delfini braconaţi
Zeci de delfini şi calcani au fost găsiţi ieri-dimineaţă de poliţiştii de frontieră in mai multe plase de pescuit amplasate ilegal in Marea Neagră. Năvoadele braconierilor au fost observate in larg, in dreptul staţiunii Mamaia, de un elicopter al poliţiei de frontieră. Din captura de aproape o tonă, specimenele care mai erau vii au fost eliberate. Plasele, in lungime de peste cinci kilometri, au fost confiscate. Deşi au monitorizat un timp zona, oamenii legii nu au reperat nici un pescador care să incerce să recupereze peştele prins in plase. (Emilia Sava)