x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România ocupă locul 28 din 34 de țări EMEA, într-un top al atractivității pentru companiile private

România ocupă locul 28 din 34 de țări EMEA, într-un top al atractivității pentru companiile private

15 Sep 2022   •   10:48
România ocupă locul 28 din 34 de țări EMEA, într-un top al atractivității pentru companiile private
Sursa foto: Unsplash.com

România ocupă locul 28 într-un clasament al celor mai atractive 34 state din Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA) pentru companiile private.

Clasamentul este realizat pe baza scorurile obținute în funcție de 37 de parametri din șapte categorii diferite, respectiv macroeconomie, mediu de afaceri, cadrul fiscal și de reglementare, ESG, sănătate publică, educație/competențe/talente și tehnologie și infrastructură.

”Clasamentele privind competitivitatea țărilor sunt foarte importante pentru investitori atunci când aleg destinațiile de investiții, dar și pentru autoritățile guvernamentale dacă vor să găsească cele mai adecvate politici și să amelioreze capitolele care înregistrează scoruri mai slabe. Anul trecut, fluxul de investiții străine în România a atins 7,25 miliarde euro, cea mai mare sumă de peste un deceniu, reflectând mai multă încredere din partea companiilor. Totuși, dacă ne comparăm cu țările din Europa Centrală și de Est, mai avem multe de îmbunătățit atât în privința volumului de investiții, cât și a sectoarelor către care se îndreaptă acestea. Orientarea preponderent către domeniile cu valoare adăugată mare, cum sunt serviciile care necesită cunoștințe intensive sau producția de înaltă tehnologie, impune ca educația, digitalizarea, serviciile de sănătate să fie prioritare în strategia de atragerea a investițiilor. Astfel, am obține un impact mai mare asupra dezvoltării României și a creșterii PIB pentru că o forță de muncă înalt calificată creează produse și servicii mai scumpe și, implicit este mai bine remunerată”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.

România obține cel mai bun scor la capitolul cadru fiscal și de reglementare care ia în considerare nivelul principalelor trei taxe și la care ocupă primul loc între cele 34 de țări analizate, reiese din analiza EMEA Entrepreneurial & Private Business Heatmap, realizată de rețeaua PwC.

Următoarea categorie la care România punctează sus este macroeconomie, unde ocupă locul 8, în timp ce la restul categoriilor se situează în partea de jos a clasamentului, astfel: politicile sociale, de guvernanță și mediu (ESG) - locul 24, mediul de afaceri - locul 26, tehnologie și infrastructură - locul 30, competențe și talente - locul 32 și sănătate publică - locul 34, ultimul loc.

Aceste poziții plasează România în a treia categorie a analizei, a statelor curs de dezvoltare, înainte de Polonia, dar după Lituania, Portugalia, Italia, Cehia, Slovenia, Rusia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria și Letonia.

Printre punctele forte ale României ca destinație de afaceri, potrivit analizei, se numără:

- Are una dintre cele mai rapide creșteri economice: având în vedere avansul din 2021, este preconizată o accelerare a creșterii PIB, indicator care o plasează între cele cinci economii cu cea mai rapidă creștere.

- Emisiile de CO2 pe cap de locuitor din România se numără printre cele mai scăzute cinci dintre cele 34 de țări.

- Faptul că 68,3% din populația României se află la vârsta activă, al doilea procent dintre teritoriile analizate.

Provocările pe care le întâmpină companiile private pe piața românească sunt:

- Rata inflației record, care plasează România printre țările cu cele mai mari rate ale inflației dintre cele 34 de țări analizate.

- Are una dintre cele mai mici rate ale venitului național brut pe cap de locuitor de pe Heatmap, de 12.620 de dolari.

- Realizează cele mai mici cheltuieli pentru sănătatea publică și are printre rezultatele cele mai slabe în acest domeniu comparativ cu alte state din analiză.

- Decalajul dintre femei și bărbați în România este unul dintre cele mai mari dintre toate statele analizate.

- România alocă 3,1% din PIB pentru educație, având printre cele mai mici cheltuieli pentru acest domeniu dintre toate statele analizate și unul dintre cele mai scăzute niveluri de educație la nivel terțiar.

- Scorurile privind utilizarea internetului și accesul la internet în bandă largă sunt scăzute pentru România în comparație cu majoritatea celorlalte țări.

În prima categorie, a statelor lider din punct de vedere al atractivității se află Elveția, Norvegia, Marea Britanie, Germania și Suedia, iar în a doua, a statelor avansate, sunt Franța, Danemarca, Finlanda, Spania, Luxemburg, Olanda, Estonia, Irlanda, Austria, Malta și Belgia.

Ultima categorie, cea a statelor emergente, reunește state precum Croația, Kenya, Africa de Sud, Grecia și Nigeria.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: companii private