În marja participării la segmentul la nivel înalt a celei de-a 78-a sesiune a Adunării Generale a ONU, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a semnat miercuri Tratatul privind conservarea și utilizarea durabilă a biodiversității marine în zonele din afara jurisdicției naționale.
Semnificația politică a tratatului demonstrează nivelul actual de ambiție al comunității internaționale, interesul pentru protecția mediului și protecția oceanelor.
Tratatul, adoptat la 19 iunie 2023, prin consens, după aproximativ 20 de ani de negocieri, vine în aplicarea Convenției privind dreptul mării de la Montego Bay și reglementează aspecte privind conservarea și utilizarea durabilă a biodiversității marine în zonele din afara jurisdicției naționale, precum: conservarea resurselor genetice marine și protecția biodiversității inclusiv prin stabilirea unor arii marine protejate, modul de realizare a evaluării impactului asupra mediului, modul de împărțire a beneficiilor, transferul de tehnologie și consolidarea capacităților statelor în curs de dezvoltare.
Implicarea activă a României în finalizarea Tratatului reflectă poziția constantă a țării noastre de promotor al dreptului internațional și al proceselor onusiene. În context, România încurajează celelalte statele ONU să semneze și să ratifice cât mai rapid și într-un număr cât mai mare acest Tratat, fiind necesară ratificarea de un număr de 60 de state pentru intrarea sa în vigoare.
(sursa: Mediafax)